Pe 11 mai 1991, Dinamo întâlnea pe teren propriu Universitatea Craiova. Un duel între campioana en titre - rămasă fără majoritatea covârșitoare a vedetelor, vândute în vara lui '90 - și viitoarea campioană. S-a terminat 1-1, goluri Damaschin (20'), respectiv Săndoi (11').
Intrat pe gazon în minutul 77, în locul lui Pană, Costel Orac avea să trăiască ultimele emoții ca jucător al lui Dinamo. Au fost și ultimele sale minute ca fotbalist de primă divizie, la numai 32 de ani!
Deși au trecut aproape 3 decenii de atunci, fosta extremă a "câinilor" n-a uitat acele momente și regretă că a fost nevoit să plece de la clubul său de suflet, în urma unui conflict cu președintele Vasile Ianul și cu antrenorii Gigi Mulțescu și Ion Marin.
"A FOST ȘI VINA MEA"
- Domnule Orac, vă mai amintiți cum v-ați despărțit de Dinamo? Jucaserăți aproape 10 sezoane în tricoul alb-roșu, cu două mici întreruperi, un împrumut la Victoria și un transfer în Elveția, la Étoile Carouge.
- Dacă-mi amintesc? Parcă a fost ieri. Ce să spun, a fost destul de urât. E greu când simți că nu mai ești dorit la tine acasă.
- Cine nu vă mai dorea?
- Cam toată lumea. Bine, și eu am greșit, nu trebuia să mă întorc la Dinamo, după perioada petrecută în Elveția. Clubul la care cunoscusem gloria traversa niște momente incredibil de dificile. Dispăruse o întreagă echipă după Mondialul din '90, erau probleme mari cu banii...
- Puține realizări în acel ultim sezon, 6 meciuri și numai un gol.
- Păi, jucam puțin, foarte puțin. Culmea e că antrenori erau foștii mei colegi Gigi Mulțescu și "Sapă", Ion Marin, însă nici cu ei n-am avut o relație prea bună atunci. Bine, trebuia și ei să fie de partea conducerii, i-am înțeles după aceea.
"N-AM PĂCĂLIT PE NIMENI"
- Ați plecat fiindcă nu erați plătit?
- N-au fost doar chestiuni financiare. Am avut niște certuri mari de tot cu Ianul, plus că nici nu evoluam prea des, era o situația tare neplăcută. Am renunțat eu la tot, ca să nu iasă scandal și mai mare.
- Și v-ați retras, practic, la 32 de ani. O vârstă la care alți fotbaliști semnează contracte pe 3-4 ani.
- Am mai încercat un pic prin "B", la Focșani, dar n-a mai mers și am zis "gata!". Nu mi-a plăcut să păcălesc pe nimeni în viață.
- Revenind la cariera dumneavoastră, s-a desfășurat sub semnul cifrei 3. Ați câștigat 3 titluri de campion, 3 Cupe ale României, la naționala mare ați strâns 3 selecții, la cea de tineret tot de 3 ori ați jucat.
- Ca să fac o glumă, bine că n-am jucat cu 3 pe spate!
- Iar în cupele europene ați marcat în poarta a 3 uriași: cu Inter în 1981, cu Hamburg în '83 și cu Liverpool în '84!
- Da, astea au fost golurile cele mai importante, au rămas în istorie.
- Totuși, nu v-au ajutat foarte mult. În sensul în care să fi jucat mai mult la prima reprezentativă. Ați fost folosit doar în niște amicale: cu China, în care ați și înscris, și de două ori cu Irak.
- Mai e ceva de zis? Probabil că Inter, Hamburg, Liverpool și ceilalți adversari din Europa nu însemnau mare lucru.
SCOS DIN LOT CU O ZI ÎNAINTE DE PLECAREA ÎN FRANȚA
- Ați fost ocolit la convocări, chiar dacă selecționer în acei ani era un dinamovist, Mircea Lucescu!
- Aș fi preferat să fie oricine altcineva, chiar și cel mai mare stelist! Nea Mircea nu m-a avut niciodată la suflet, asta e... Recent, de față cu multă lume, a recunoscut că a greșit față de mine, dar cu ce mă mai încălzește acum?!
- Surprinzător e că n-ați fost nici în lotul pentru turneul final al Europeanului din 1984, după probabil cel mai bun sezon al dumneavoastră.
- Ba am fost în lot. Până cu o zi înainte de plecare!
- Există vreun motiv al acestei antipatii între Mircea Lucescu și Costel Orac? V-ați certat vreodată rău? Ați avut ceva de împărțit?
- Pe cuvântul meu că nu! Totuși, așa cum anumiți antrenori au jucători favoriți, unii au și fotbaliști pe care nu-i suportă. Asta e, s-a prescris, cum se zice.
- În 1986, "bucuria" dumneavoastră, Il Luce a venit la Dinamo.
- Iar relația tensionată între noi a rămas. A fost unul dintre misterele fotbalului românesc.
- Altfel, mai suportați izolarea?
- Aici, la Chiajna, unde locuiesc, mai ies la soare, la plimbare, însă tot vreau să ne regăsim viețile de dinainte de pandemie. Parcă trăim un coșmar.
NU MAI VREA SĂ ANTRENEZE
- Viața dumneavoastră mai include și antrenoratul? Aveți 61 de ani și nu mai profesați de ceva vreme.
- Nu, s-a terminat. Când am luat decizia să mă retrag nu mă mai regăseam în lumea asta. Am trăit dezamăgiri prea mari, să zicem că am fost eu prea naiv. M-au trădat inclusiv oameni cu care fusesem coleg de cameră, pe care i-am ajutat enorm.
- Vă referiți la Marius Stan, care v-a dat afară de la Oțelul, deși erați pe locul 6?
- Printre alții. Apropo de Marius, eu am insistat să fie pus președinte la Galați. Și răsplata care a fost?
- Nu vă mai încearcă nostalgia băncii?
- Ba da. Mai ales când aud declarațiile unor antrenori. Nu vreau să bârfesc pe nimeni, dar uneori te ia capul! În fine, sănătoși să fim!
- Apropo, acum niște ani ați fost operat pe cord. Sunteți bine acum?
- Mulțumesc lui Dumnezeu, excelent. Ceea ce doresc tuturor microbiștilor, dinamoviști sau nu!
308 meciuriși 54 goluri are Orac în Divizia A, în tricourile formațiilor FCM Galați, Dinamo și Victoria
27 de partideși 5 goluri are Orac în cupele europene, toate pentru Dinamo. În 1994, a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor
{{text}}