În Liga 1, procentul meciurilor încheiate 0-0 e de 10,5 la sută, mai mare decât în Moldova, Bulgaria sau Ungaria. La nivel mondial ocupăm poziția 50 din 150 de țări luate în calcul de CIES Football Observatory.
Suntem și noi în Top 10 Europa. Dar nu într-o ierarhie în care ne-am fi dorit să ne plasăm atât de sus. CIES Football Observatory a publicat o statistică a campionatelor unde s-au înregistrat cele mai multe remize albe în perioada ianuarie 2015 - decembrie 2019, iar cu un procent de 10,5 la sută, România ocupă poziția a 8-a.
Liga 1, pe 8 în ierarhia UEFA a remizelor albe
Liga 1 este precedată de țări precum Muntenegru (13%), Kosovo (11,9%) și Albania (11,7%), care completează un podium al lipsei de productivitate și, implicit, de atractivitate pe care niciun fan nu și l-ar dori pentru campionatul din țara lui. Vecinele Moldova, Bulgaria și Ungaria stau mai bine decât noi, Ungaria chiar cel mai bine. E pe poziția a 34-a, cu 7 la sută, în vecinătatea marilor campionate ale Bătrânului Continent, respectiv Spania (29-30/7,2%), Italia (29-30/7,2%), Anglia (32/7,1%) și Germania (38/6,5%).
Cele mai puține rezultate de 0-0 s-au înregistrat în prima ligă a Irlandei de Nord, care are un procentaj de 3,4 la sută. Ceea ce nu exprimă neapărat calitatea campionatului, ci sugerează o manieră de joc „cu porțile deschise". La nivel mondial stăm mult mai bine. Iraq (14,9%) e lider în Asia, Gambia (23,5%) în Africa, Haiti (18,5%) în America de Nord, iar Argentina (11,5%), în America de Sud.
În ierarhia pe țări, dominată de ligile africane, cu 23 în primele 30, Liga 1 e pe poziția 50 din 150 de campionate.
Țară | Procentaj (%) |
---|---|
1. Muntenegru | 13 |
2. Kosovo | 11,9 |
3. Albania | 11,7 |
4. Bosnia | 11,4 |
5. Armenia | 10,9 |
6. Grecia | 10,8 |
7. Belarus | 10,7 |
8. România | 10,5 |
15. Moldova | 9,3 |
17. Bulgaria | 8,9 |
24. Franța | 8 |
29-30. Spania | 7,2 |
29-30. Italia | 7,2 |
32. Anglia | 7,1 |
34. Ungaria | 7 |
38. Germania | 6,5 |
54. Irlanda de Nord | 3,4 |
Locul cluburilor din Liga 1 în ierarhia UEFA
Club | Procentaj (%) |
---|---|
16. Gaz Metan | 14,5 |
39. Poli Iași | 12,8 |
61. CFR Cluj | 11,8 |
85. Dinamo | 11 |
97. Sepsi | 10,7 |
106. Botoșani | 10,6 |
159. Hermannstadt | 9,8 |
160. Voluntari | 9,7 |
165. U Craiova | 9,6 |
268. Chindia | 8 |
299. Viitorul | 7,7 |
347. FCSB | 7,1 |
407. Astra | 6,6 |
523. Clinceni | 5,1 |
CFR Cluj nu se dezminte
În Liga 1, campioana remizelor albe este Gaz Metan, procent: 14,5 la sută, chiar dacă, mai ales după sosirea pe bancă a lui Edi Iordănescu, practică un joc mult mai ofensiv.
E urmată de Poli Iași (12,8%), o echipă care se bate mereu la retrogradare, și de campioana CFR Cluj (11,8), cunoscută drept adepta unui stil defensiv. Echipele de top ce practică un joc eminamente ofensiv, U Craiova, Viitorul și FCSB, se regăsesc, cum era de așteptat, spre coada clasamentului.
{{text}}