FRF a anunțat că Liga 3 nu se va mai relua. Conform configurației clasamentului, formația lui Adrian Mititelu, FC U Craiova 1948, a promovat oficial în Liga 2.
- CONTEXT: Comitetul de Urgență al FRF a stabilit azi, 11 mai, că riscurile derivate din pandemia de coronavirus sunt prea mari pentru ca cel de-al treilea eșalon să mai fie reluat.
- În Liga 2 ediția 2020/21 promovează echipele clasate pe prima poziție în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manșă între locul 1 și locul 2 din fiecare serie, dacă diferența între primele două clasate este egală sau mai mică de 3 puncte. Oltenii erau lideri autoritari în Seria 4 din Liga 3, cu un avans de 13 puncte față de urmăritoarea Șoimii Lipvova.
Astfel, echipa lui Adrian Mititelu, apărută în 2017 și care pretinde că e continuatoarea vechii echipe, mai urcă un eșalon și anunță că e pregătită să atace promovarea în prima ligă sezonul viitor.
„Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi oficial, FC Universitatea Craiova a promovat în Liga 2 în urma unei decizii luate de către Comitetul Executiv pe data de 11 mai.
Prin hotărârea Comitetului de Urgentă al FRF din 11 mai, campionatul Ligii 3 nu va mai fi reluat pentru partidele rămase de disputat in sezonul 2019-2020. Împreună spre Divizia A. Știința suntem noi!”, au scris cei de la FC U Craiova 1948 pe Facebook.
Buget de 2 milioane de euro pentru Liga 2
FC U Craiova 1948 va beneficia în sezonul viitor de unul dintre cele mai mari bugete din Liga 2, adică 2 milioane de euro. Asta susține Adrian Mititelu și spune că face acest efort pentru ca suporterii să se simtă în siguranță:
„Bugetul nostru de la anul va fi de 2 milioane de euro. Suporterii pe care Craiova îi are pun o presiune mare, sunt pretențioși, au duble reacții. Te ridică pe brațe la victorii, dar nu acceptă niciun pas greșit. Noi, Dinamo, Rapid nu avem suporteri care acceptă meciuri proaste. Avem toate resursele să-i facem mândri. Suntem preocupați să ducem această luptă până la capăt, cel mai bun buget din Liga a 2-a.
Dar să nu se înțeleagă că aruncăm cu banii pe fereastră. Nu e un capăt de țară dacă nu vom promova din primul an, dar vreau să fac tot ce pot pentru a nu fi regrete”, a spus Adrian Mititelu pe 28 aprilie, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Joacă FC U Craiova 1948 pe „Ion Oblemenco”?
Promovarea în Liga 2 ar putea aduce și un moment mult așteptat de fanii lui FC U Craivoa: acela de a putea juca meciurile pe noul stadion „Ion Oblemenco”, pe care în prezent joacă doar CS Universitatea Craiova, formația din Liga 1.
Marcel Pușcaș, președintele lui FC U Craiova, chiar afirma recent că dorința alb-albaștrilor e de a evolua pe „bijuteria” de 30.000 de locuri în Liga 2:
„În Liga a 2-a vrem să jucăm pe Ion Oblemenco, absolut! Este un stadion public, stadionul tuturor craiovenilor. Contra cost, poate să evolueze orice echipă. Sper să găsim înțelegerea necesară la Primăria Craiova“, a spus Marcel Pușcaș la Realitatea Sportivă.
„Am văzut că la meciul din Cupa României cu Universitatea Cluj au fost pe stadion peste 12 mii de suporteri, iar lucrul ăsta trebuie să le dea de gândit autorităților. Consililul Local trebuie să se gândească că pot intra bani în plus la buget, iar dacă Mititelu își plătește obligațiile financiare atunci cred că totul este în regulă. Consiliul Local poate să schimbe acele clauze ca să fie bine pentru toți. Și la Liga a doua se vor disputa din sezonul viitor meciuri tari și sunt sigur lumea vrea să vadă spectacol pe stadion. Până la urmă stadionul este făcut din banii publici, nu din banii unui privat”
- Rodion Cămătaru, pentru ProSport
{{text}}