Campionate

BUNDESLIGA. Ce au în comun Borussia Dortmund și Craiova? » Probleme de adaptare la noua situație

Fanii Borussiei Dortmund sunt printre cei mai spectaculosi din Europa

Articol de Aurelian Botezatu  —  Tuesday, 12 May 2020

Antrenorul Lucien Favre (62 de ani) susține că, dependenți de încurajările suporterilor pătimași, Borussia Dortmund va avea probleme să se adapteze la noua situație, impusă de COVID-19, fără spectatori în tribune.

Ce au în comun Borussia Dortmund și Craiova? Amândouă joacă la titlu și amândouă depind enorm de suporterii pătimași, care le împing efectiv de la spate. Pandemia a golit însă tribunele și, ca și „leii" din Bănie, galben-negrii văd în obligativitatea de a evolua fără spectatori un mare handicap în bătălia pentru coroana cu lauri. 

Borussia Dortmund, ca CS U Craiova

Mai ales că sâmbătă dau ochii cu rivala Schalke 04! „Suntem obișnuiți ca acasă să jucăm mereu în fața a 81.000 de fani. Acum, e o adevărată provocare să ne pregătim mental pentru meciuri în fața unor scaune goale. Fără încurajările ultrașilor din tribuna-sud va fi extrem de greu", a recunoscut antrenorul galben-negrilor, Lucien Favre.

Și Borussia Dortmund mai are o mică problemă. Tot psihologică. Echipa a fost carantinată în hotelul „L'Arrivée", acolo unde, în aprilie 2017, a fost victima unui atentat cu bombă la plecarea spre stadion, pentru meciul cu Monaco din Ligă. Anii au trecut, jucătorii s-au mai schimbat, însă cei rămași, Gotze, Piszczek, Reus sau Burki, n-au uitat.

5 meciuridispută acasă Borussia, dintre cele 9 rămase din acest campionat

91,69 milioane de europierd echipele din Bundesliga 1 și 2 pentru că joacă fără fani

Bayern Munchen, printre fabrici și uzine

Ajunși la hotelul unde au fost cantonați înaintea partidei cu Union, de duminică, jucătorii liderului Bayern au avut surpriza neplăcută să constate că au „aterizat" într-o zonă industrială! Singurele atracții sunt un Kaufland, un McDonald's Drive Thru și o baltă. „Ar putea merge la pescuit", s-au amuzat jurnaliștii de la Bild.

VIDEO: Totul despre Borussia Dortmund - Schalke, primul mare derby de după pandemie

Citește mai multe știri din Bundesliga:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.