Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV Dinamo și-a stabilit programul după pandemia de coronavirus! Cât au plătit „câinii” pentru teste și ce planuri are Mihalcea

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 12 mai 2020

Dinamo și-a stabilit, în principiu, programul pentru perioada post-coronavirus. Roș-albii au achiziționat teste pentru jucători, „câteva sute, din Germania, s-au plătit deja peste 6.000 de euro, dacă va fi nevoie se vor mai cumpăra", au transmis cadrele medicale. 

Vineri, la prânz, jucătorii lui Adrian Mihalcea vor fi testați, după care imediat după ce vor primi rezultatele, care în mod normal nu durează mult, vor ajunge în cantonamentul de la Săftica.

În mod normal, vom sta 14 zile în stagiu centralizat, după aceea vom vedea. Așteptăm și noi un protocol din partea LPF. Dacă va fi nevoie, vom sta și mai mult. Dar vineri la prânz ne reunim", a transmis antrenorul roș-albilor prin intermediul GSP.RO. 

Jucătorii sunt pregătiți, mai ales că au fost informați de câteva zile că în acest week-end reîncep munca, practic. Adi Mihalcea a ținut legătura cu fotbaliștii pe durata pandemiei, chiar și cu cei aflați la final de contract.


„N-am nicio teamă că s-ar putea întâmpla ceva rău la antrenamente. După ce vor fi testați, jucătorii nu mai au de ce să le fie frică. Trebuie să restartăm viața! Încep campionatele în Germania, în Spania, unde a fost nebunia mai mare. Noi, cei din staff, vom purta măști, dar cum să poarte jucătorii la 30 de grade Celsius?!", a reacționat tehnicianul. Până acum, fostul golgeter al echipei a ținut doar două antrenamente cu echipa.

 „Eu am nevoie de toți jucători, de toți conducătorii, de toți fanii aproape de echipă. De când am venit la Dinamo, am ținut legătura cu toți, îi aștept alături de Dinamo, fiindcă doar așa putem face performanță. Lăsăm orgoliile deoparte și muncim!"

Adrian Mihalcea, antrenor Dinamo

VIDEO. Cum vom merge la frizer, ce nu avem voie să facem în biserici și ce se întâmplă cu școlile

Citește mai multe știri despre Dinamo: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.