Mircea Lucescu spune că parcursul steliștilor către Cupa Campionilor Europeni din '86 a fost mult mai lejer decât traseul oltenilor din fantasticul sezon 82-83 al Cupei UEFA.
- Mircea Lucescu a acordat un interviu maraton Gazetei Sporturilor, care a durat șapte ore, despre fotbalul anilor '80, considerat cel mai intens deceniu fotbalistic din fotbalul intern.
- Citește AICI episodul 1 al interviului eveniment cu Mircea Lucescu: „Craiova și naționala mea au dat tonul performanței în fotbal din anii '80"
- Citește AICI episodul 2: Mircea Lucescu îl creditează pe Loți Boloni pentru performanța din Cupa Campionilor: „Steaua '86? Boloni a organizat-o, Valentin a protejat-o"
- Povesteați că succesul a erupt începând din 1982. Cum s-a întâmplat?
- În '82 și în '83, naționala și Craiova au mers braț la braț ca performanțe. Universitatea a avut o campanie fantastică în Cupa UEFA. Și ce echipe a întâlnit! Kaiserslautern, Bordeaux, Fiorentina, Benfica! Nu Vejle, nu Honved, nu Kuusysi Lahti! Naționala și Craiova au motivat echipele militare. Dinamo a fost mai promptă, cu o echipă mai experimentată. Conducerile ministerelor au început să se implice și rezultatele s-au văzut imediat. Dinamo a ajuns în semifinale Champions League învingând echipe puternice: Hamburg, Dinamo Minsk. Între timp, Steaua își refăcea echipa și datorită lui Halagian, și a lui Alecsandrescu. Ei au împrospătat lotul cu tineri: Belodedici, Lăcătuș, Balint.
- Care era relația dumneavoastră cu Steaua în vremea în care erați selecționer?
- Eu am făcut și un antrenament cu Steaua la un moment dat!
- Adică îi antrenați pe jucătorii Stelei?
- Da! Aveam o relație foarte bună cu clubul, steliștii erau în formare și câteodată participam la antrenamentele lor, mai ales în perioada lui Cernăianu. Vorbisem cu el: „Lasă-mă să fac un antrenament cu atacanții!". Mai târziu, când Ienei și Iordănescu erau antrenori, făceam miuțe după antrenamente cu ei doi, cu Florentin Marinescu, cu Valentin. Interesul era comun, toți urmăream să obținem performanțe internaționale. Rivalitatea era în primul rând în scopul ăsta, al performanțelor externe. Competiția tot mai încinsă umplea stadioanele.
- De ce v-ați implicat să lucrați cu atacanții Stelei?
- Construirea atacului era important de pregătit, nu întâmplător Corvinul marcase aproape 100 de goluri în Divizia B. Am concurat atunci cu Oradea, pe care o antrena Ienei, și am promovat noi. Toate echipele mele au făcut recorduri de goluri marcate.
Mircea Lucescu: „Eu le-am cumpărat ghete steliștilor"
- Sensei Marinescu ne-a povestit, cu câțiva ani în urmă, că dumneavoastră l-ați dus la Steaua. Cum s-a întâmplat?
- Da, e adevărat! Dar nu pricep de ce vă mirați. Când Steaua a jucat la Spartak Moscova și jucătorii nu aveau ghete pentru teren înghețat, le-am cumpărat eu ghete printr-o relație pe care o aveam în Germania. Țin minte că aveau niște crampoane negre. Au jucat cu ele, au bătut 2-1 în Rusia și s-au calificat. Pe Marinescu îl adusesem la națională, apoi am vorbit cu Valentin să-l ia la Steaua. Judokanii au o putere de concentrare foarte mare. La Dinamo am adus un elev al lui Marinescu. Ne-au ajutat pe toți metodele lui, mai ales cu niște exerciții de încălzire foarte bune, care activau toți mușchii.
- Erați chiar apropiat de Steaua, așadar!
- Ca să vă dați seama de asta, meciul din deplasare cu Kuusysi l-am văzut acasă la Valentin, pe urmă el cu sora lui au plecat la aeroport să întâmpine echipa. Eram prieteni și vreau să vă spun că implicarea lui în fotbal a fost una pozitivă. Poate alții mai făceau unele lucruri în numele lui...
- De când erați prietenul lui Valentin?
- Din vremea în care eram jucător. Copiii oamenilor politici căutau să se apropie de marii sportivi, așa cum se întâmplă peste tot în lume. Și cu Nicu eram prieten, el m-a ajutat să păstrez echipa la Hunedoara, când Steaua și Dinamo încercaseră să încorporeze șase jucători: Gabor, Rednic, Andone, Klein, Petcu, Nicșa. L-am sunat și, cu mine la telefon, a vorbit cu generalul Milea să anuleze ordinele. I-a spus "la Hunedoara sunt probleme muncitorești, vă rog să mai analizați ordinele!". Pe Klein și pe Rednic i-au luat în armată la Baia Mare, pe Petcu l-au dus la Slatina. Pe urmă, prietenia cu Valentin s-a stricat când eu, cu Dinamo, am ajuns să lupt pentru pentru titlu împotriva Stelei.
Mircea Lucescu: „Nu Ienei a bătut Austria, el era acasă"
- Atât de mult se consuma pentru rezultate?
- După ce Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, Valentin a venit la primul derby, pe Dinamo, și a pus steagul Stelei pe tribună, stârnind reacția ostilă a suporterilor dinamoviști.
- Ca un președinte-suporter!
- N-o știați p-asta? Da, comportament de suporter! Când intră microbul în tine, e greu să mai renunți la ambițiile din fotbal. Steaua devenise campioana Europei și noi am bătut-o de două ori într-o lună, 2-1 în campionat și 1-0 în Cupă. După a doua victorie, a existat o scenă. Valentin, Boloni și Ienei discutau. Am încercat să mă apropii, dar m-au evitat, s-au întors cu spatele. A fost primul semn că deveniserăm cu adevărat rivali. Urma pregătirea meciului naționalei cu Austria. Între timp, pe lângă națională a fost numit și Ienei, ca să nu fie doar un dinamovist, să existe și un antrenor de la Steaua. De fapt, pregăteau înlocuirea mea. Ienei n-a participat la pregătirea meciului cu Austria, el a stat la Oradea și a venit direct la joc.
- Cum v-au înlocuit de la națională?
- După 4-0 cu Austria, eu eram în vestiar cu jucătorii, sărbătoream victoria. La oficială, Valentin, Ilie Ceaușescu și Angelescu pregăteau debarcarea mea. Nici măcar nu m-au felicitat pentru succes. Urmăreau să controleze și echipa națională, prin Ienei. A urmat meciul cu 17 Nentori, din Cupa Cupelor. În Albania a luat Moraru un gol printre picioare. Acasă am luat gol în minutul 3 și nu ne-am mai revenit. Federația a profitat de înfrângere ca să mă schimbe de la națională.
- Cum ajunseserăți să vă împărțiți între Dinamo și națională?
- După 0-1 cu Irlanda de Nord, Valentin mi-a zis "toată lumea pleacă, doar tu rămâi la conducerea naționalei!". Dinamo, prin generalul Diaconescu ceruse ca eu să fiu detașat până la finalul sezonului. M-a chemat să discute cu mine.
Mircea Lucescu: „L-am vrut pe Tudorel la Dinamo, dar era stelist"
- Vă atrăgeau mai mult cluburile sau echipa națională?
- La 23 sau 24 de ani eram căpitanul naționalei. Am crescut cu banderola pe mână și cu dragostea pentru tricoul echipei naționale, de aceea nu am acceptat să mai fiu căpitanul nici unei echipe. La Dinamo îmi oferiseră banderola, dar am refuzat. La Hunedoara nu eram eu căpitanul, îi dădusem banderola lui Klein. Căutam să-i fac căpitani pe jucătorii tineri, pentru ca ei să simtă responsabilitatea asta: Klein la Corvinul, Lupescu la Dinamo, Hagi la națională. Nu întâmplător Hagi a preluat frâiele echipei naționale după 90 și a fost lider pentru un deceniu. Nu știu dacă ați văzut documentarul ăsta despre Michael Jordan, e pe Netflix.
- Am văzut cât a apărut din el, nu e tot online.
- Da, urmează să mai apară episoade. Dar ați văzut cum a crescut el ca lider? Jordan e un exemplu extraordinar! Într-un final, a regretat că și-a asumat misiunea: „Am vrut să fiu un exemplu pentru toți, numai că succesul meu a atras invidia". Astfel de oameni nu se pot opri! Sportivii iubesc competiția, o au în sânge.
- Din jucător ați devenit antrenor...
- Nu, la început am fost vicepreședinte! Mă accidentasem grav înaintea unui meci cu Iugoslavia. Se îmbolnăvise colonelul Turtureanu, de la Dinamo, și mă rugaseră să îi iau locul. Dar am rezistat numai o lună și jumătate, că n-am vrut să renunț la fotbal. Am terminat campionatul cu Dinamo și apoi am plecat la Hunedoara. Am spus "fac un pas în spate, însă vor urma doi pași înainte! voi ajunge antrenorul echipei naționale!". Și am revenit în națională și ca jucător de la Corvinul, am fost convocat pentru un meci cu Spania, la Craiova. Aveam 35 de ani.
- Cât ați jucat rolul de vicepreședinte ați făcut ceva important?
- Am mers la Galați să-l aduc pe Tudorel Stoica.
- La Dinamo?!
- Da, la Dinamo! Am vorbit și cu el, și cu părinții lui. Nu s-a putut fiindcă el a preferat Steaua, al cărei suporter era.
"La Hunedoara controlam jucătorii, îi obligam să termine liceul și apoi institutul. Când am ajuns la Dinamo, am găsit o echipă pe care trebuia s-o urmăresc prin restaurante. D-aia jucătorii de la Corvinul au ajuns să joace câte 90 de meciuri în națională, iar lotul pe care îl găsisem la Dinamo a rezistat doar un an cu mine"
"În parcarea de la Dinamo erau 20 de mașini cu numere de Provincie, nu exista nici un jucător bucureștean, crescut de club. Am zis "aoleu, ce echipă e asta?". Nu se poate ca un club să nu aibă nici un fotbalist format în casă, măcar un localnic! Și m-am apucat de treabă" - Mircea Lucescu
{{text}}