Fotbal   •   Liga 1   •   MTS

Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, detalii despre reluarea Ligii 1: „Atunci vom avansa un calendar!”

+30 Foto
Ionuț Stroe. foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 13 mai 2020

Ionuț Stroe, ministrul Sportului, a susținut în urmă cu scurt timp o conferință de presă, în care a vorbit despre reluarea activității sportive și a competițiilor după încetarea stării de urgență. 

Ionuț Stroe a anunțat noi detalii despre reluarea Ligii 1:Până la data de 1 iunie, sau chiar 25 mai, o să știm dacă putem relua competițiile. Nu fac referire doar la Liga 1, ci la toate competițiile care ne vor solicita acest lucru. Vom putea avansa un calendar”

Restart în Liga 1 pe 12 iunie?

„Depindem de lucruri pe care le cunoaștem mai puțin. Am făcut referire la o lună de pregătiri și o lună de competiții, hai s-o gândim în felul ăsta. Există niște solicitări de la UEFA și o sincronizare la nivel european. Pe data de 20 iulie ar trebui să finalizăm competițiile pentru a ne trimite reprezentantele în cupele europene”, a spus Ionuț Stroe la conferința de presă.


Astfel, dacă MTS va da undă verde meciurilor din Liga 1 după o lună de pregătiri, sezonul s-ar putea relua pe 12 iunie cu etapa a treia din play-off și play-out.

Ce sporturi se reiau de la 15 mai:

„Încercăm să redeschidem sportul în condiții de maximă siguranță pentru toți. Dorim să redeschidem cât mai multe discipline sportive. O vom face, dar gradual, cu maximă precauție. Am studiat modele similare din Uniunea Europeană și vă pot asigura că totul e calculat, anticipat, pentru că nu-mi plac lucrurile făcute la mica înțelegere. Am pregătit împreună cu Minsiterul Sănătății cadrul în care se va practica sport după 15 mai. Acest cadru va fi actualizat din două în două săptămâni. 

„Din data de 15 mai, se vor relua o serie întreagă de sporturi, care se vor desfășura individual și în aer liber. Vorbesc de sporturile organizate și de sporturile care se pot practica în mod individual: aeronautica, alpinismul, atletismul (probele de alergare, de aruncarea  ciocanului, suliței), automobilismul, caiacul, canotajul, ciclismul, echitația, golful, kartingul, moticiclismul, tenisul (proba de simplu), tir cu arcul, tirc sportiv, bărci cu vele și pregătirea fizică generală


În cazul în care aceste discipline sunt practicate în aer liber, dar în interiorul unor baze sportive, organizatorii trebuie să adopte unele măsuri pentru protejarea sportivilor”, a declarat Ionuț Stroe. 

  • Bazele trebuie să fie împrejmuite. 
  • Trebuie să se facă un triaj epidemiologic. 
  • Trebuie măsurată temperatura. Sportivii trebuie trecuți într-un tabel nominal.
  • Accesul trebuie să fie permis doar în funcție de capacitatea bazei pentru a evita aglomerația. 
  • Nu va fi permis accesul public, nu se pot folosi dușurile, sauna. Acestea vor fi închise
  • Orice fel de activitate sportivă trebuie să fie precedată de un procedură de autoevaluare. 
  • Deplasarea la băzile sportive trebuie să se facă respectând măsurile impuse de autorități.
  • Se va permite practicarea activităților sportive doar pe terenuri în aer liber
  • Pe parcursul antrenamentelor, trebuie să fie păstrată o distanță de siguranță față de celelalte persoane.

Ionuț Stroe anunță reguli pentru tenisul de câmp

„Proba de simplu a tenisului va avea câteva chestiuni clare. Pe un teren de tenis, e permis accesul a cel mult trei participanți. Nu e permis accesul copiilor de mingi, nici schimbarea terenului. Jucătorii vor trebui să-și marcheze propriile mingi și să le folosească doar pe acestea la serviciu. Toate echipamentele sportive trebuiesc dezinfectate, echipamentul trebuie pus în pungi speciale”

Ionuț Stroe, despre sporturile de grup, de contact și cele în sală:

„Sporturile în grup, de contact sau în sală prezintă un risc epidemiologic ridicat. Ele au și prezintă în acest moment un risc major de îmbolnăvire. Dacă un club își asumă regimul de cantonament în izolare, atunci poate să facă asta. Dacă nu, reevaluăm din două în două săptămâni și în curând sper să avem posibilitatea să facem acest lucru”

FOTO. Imagini surprinse în București, în timpul pandemiei de COVID-19:

VIDEO. Klaus Iohannis a vorbit despre ridicarea stării de urgență din România și măsurile care vor fi adoptate după 15 mai

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.