Sporturi   •   Altele   •   SPECIAL GSP

Ce sunt drafturile americane: evenimentele anuale care au dat sporturilor din SUA cei mai talentați jucători

Jucătorii de baschet selectați la draftul NBA din 2019

Articol de Bogdan Fechită   —  miercuri, 13 mai 2020

Drafturile sunt evenimente majore în cultura principalelor competiții sportive din SUA. Ele au loc în fiecare an în perioada de pre-sezon. De-a lungul timpului, sportivi legendari precum Michael Jordan, Shaquile O'Neal, Kobe Bryant, LeBron James, Peyton Manning, Reggie Wayne sau Marcus Allen au fost lansați în sportul profesionst prin intermediul acestor drafturi. 

Pentru a înțelege ideea drafturilor americane, care au lansat spre sportul de performanță zeci de mii de sportivi, trebuie să aruncăm o privire asupra sistemului competițional din SUA. Americanii sunt mari amatori de sport. Pregătirea pentru performanță începe încă din „High Schools”, echivalentul liceelor în SUA.

Drumul spre performanță începe din liceu

Asta deoarece pe lângă orele de școală, elevii au posibilitatea de a se înscrie și la o serie de activități extracurriculare, în funcție de talentele și pasiunile lor. Astfel, elevii cu înclinații spre lectură aleg să intre în echipe de dezbateri sau dactilografie, cei cu înclinații spre actorie intră în echipe de teatru și pregătesc diferite piese pe parcursul anului școlar, iar cei cu înclinații sportive se înscriu în echipele de sport.


Activitățile extracurriculare sunt luate foarte în serios de licee, fiind de multe ori punctul forte prin care atrag elevi. Echipele au antrenori și evoluează în competiții între licee foarte populare. Rivalitățile sunt foarte cunoscute, iar partidele atrag suporteri de ordinul sutelor sau chiar miilor.

Un alt aspect important: evoluțiile sportive merg în strânsă legătură cu educația. Toți sportivii trebuie să aibă note bune pentru a-și păstra locul în echipă, deoarece educația e considerată baza carierei lor. Există numeroase cazuri de elevi buni la sport, dar care aveau note proaste, iar antrenorii au fost nevoiți să renunțe la ei sau au făcut presiuni pentru ca aceștia să își mărească notele.

Această perioadă e considerată ca un juniorat. La meciurile dintre licee vin scouteri din partea colegiilor, iar de aici poate fi făcut următorul pas.

Al doilea pas: de la liceu la NCAA


Cei mai buni jucători din liceu ajung astfel în vizorul universităților din SUA care sunt mereu în căutarea de sportivi cu potențial, cărora să le ofere burse de studiu.

Și în cadrul universităților activitățile din afara cursurilor au o mare amploare, iar sporturile sunt unul din mecanismele prin care universitățile atrag imagine și fonduri. Ritmul și intensitatea antrenamentelor și a meciurilor crește deoarece universitățile sunt asociate în cadrul National Collegiate Athletic Association (NCAA), iar aici competitivitatea și vizibilitatea e mai mare.

Educația rămâne importantă pentru păstrarea burselor. Pe lângă antrenamente, atleții sunt nevoiți să fie prezenți și la cursuri și să ia note bune. Au loc meciuri între colegii, cu o rivalitate mult mai mare și cu mult mai mulți suporteri prezenți.

Ultimul pas spre profesioniști: drafturile

Până în acest moment, sportivii au un statut de amator. În jurul vârstei de 20 de ani, când sunt și pe final cu studiile la colegiu, cei mai buni au oportunitatea de a trece la profesioniști. Bineînțeles, unii pot alege să rămână la nivel amator în cadrul colegiilor și să își prelungească studiile.

Cei care își doresc, însă, să treacă la profesioniști intră în loteria drafturilor. Ce sunt acestea? Sunt evenimente anuale, desfășurate în presezon și pentru competiții ca NBA, NFL, MLB sau NHL reprezintă principala pepinieră de tinere talente.

Pentru drafturi sunt eligibili atât jucătorii amatori din colegii care fac trecerea la profesioniști, cât și jucătorii internaționali care doresc să pătrundă în competițiile americane.

Cum sunt organizate drafturile și de ce sunt esențiale

Drafturile au devenit un punct esențial în cadrul competițiilor sportive din SUA și sunt un mecansim de susținere a echipelor sportive. În funcție de disciplină, echipele primesc un loc în cadrul opțiunilor pe baza clasării din sezonul precedent. Astfel, cel mai slab clasată echipă are prima opțiune.

În unele cazuri, precum în NHL, echipele primesc procentaje. Astfel, la ultimele ediții, pentru prima opțiune cel mai slab clasată echipă în sezonul precedent primește 20% șanse pentru prima opțiune, a doua 13.5% șanse, a treia 11.5%, iar procentajele scad pentru următoarele echipe. Cu fiecare opțiune aleasă, raportul de procentaj se schimbă în favoarea echipelor mai bine clasate.

Opțiunile din drafturi, monedă de tranzacție

Echipele au libertatea de a decide cum procedează cu opțiunile pe care le au. Astfel, pot să își vândă opțiunea către o altă echipă, să facă schimb cu alt club sau să cumpere un jucător pe care și-l dorește altă echipă și să îl tranzacționeze imediat după alegere. Bineînțeles, există și posibilitatea de a alege un jucător pe care să îl păstreze în cadrul clubului.

Pentru a face cele mai bune alegeri, echipele se bazează pe scouterii care urmăresc sportivii ce vor fi propuși în cadrul drafturilor la meciurile din colegii. Pe urmă, încearcă să aleagă cei mai buni sportivi pe baza opțiunilor.

Se poate întâmpla astfel ca un sportiv care provine dintr-un stat și a urmat un colegiu din statul său să ajungă în cealaltă parte a Americii, în orașul echipei care l-a selectat. A fost cazul multor sportivi care au venit din alte state și au devenit legende în orașele în care au activat, cum e cazul lui Michael Jordan care din Carolina de Nord a ajuns în Chicago.

De-a lungul timpului, au fost mii de sportivi care au ajuns profesioniști în SUA prin intermediul drafturilor. Ulterior, jucătorii semnează contracte de profesioniști cu echipele lor și fac trecerea către sportul de performanță. În funcție de evoluțiile lor, ulterior au posibilitatea să se transfere la alte echipe.

Citește și alte știri despre sportul american:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.