Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

EXCLUSIV Și-a luat țeapă Bălgrădean?! Înțelegerea cu CFR Cluj poate fi anulată » Campioana e prinsă într-un vârtej al scandalurilor

Cristi Bălgrădean, 32 de ani, a provocat un scandal monstru la începutul lui martie, când FCSB a aflat că a semnat cu CFR Cluj, fiind în ultimele 6 luni de contract.

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 13 mai 2020

Cristi Bălgrădean, 32 de ani, a provocat un scandal monstru la începutul lui martie, când FCSB a aflat că a semnat cu CFR Cluj, fiind în ultimele 6 luni de contract. Tras pe linie moartă de Gigi Becali, portarul s-ar putea trezi fără echipă din sezonul viitor, după ce actele cu campioana României nu au fost parafate!

Ape tot mai tulburi la gruparea din Gruia. Formația lui Dan Petrescu este favorită în lupta pentru al treilea titlu de campioană la rând, dar a luat prim planul în privința unor scandaluri interne pe durata pandemiei de coronavirus. Mai întâi, a fost disputa dintre Dan Petrescu și Alin Minteuan, cei doi ieșind cu declarații dure în presă. 

Apoi, George Țucudean nu mai este bine văzut de antrenorul campioanei CFR Cluj, golgeterul sezonului trecut fiind pe picior de plecare după o altă dispută cu Petrescu.


Pleacă și Arla, CFR rămâne cu ochii în soare

În preajma reluării pregătirilor, o altă situație este nerezolvată. Giedrius Arlauskis este tentat tot mai mult să părăsească CFR Cluj la finalul ediției, când îi expiră acordul cu ardelenii, în condițiile în care saudiții l-au ademenit cu un salariu consistent de un milion de dolari pe an. "Schimbul" lui, Cristi Bălgrădean, a cărui plecare de la FCSB înaintea declanșării stării de urgență a ținut capul de afiș al ziarelor, ar putea să nu mai ajungă la CFR! Sursele GSP susțin că actele cu portarul de 32 de ani nu au fost parafate așa cum era înțelelegerea inițială dintre părți.

Bălgrădean a rămas pe "bară", dar merge cu Becali la tribunal


Mai exact, când au ajuns la un acord la finele lunii februarie, Bălgrădean și oficialii campioanei au stipulat ca în termen de 45 de zile, între 1 martie și 15 aprilie, să se înregistreze contractul la LPF, cu data de 1 iulie 2020, când înceta practic acordul lui cu FCSB

Ori acest lucru nu s-a mai întâmplat. A fost stare de urgență, însă ardelenii n-au trimis nici pe fax foile forului de conducere din fotbalul intern. Detaliu ce l-a surprins pe jucător. Ardelenii i-ar fi promis și niște bani la semnătură lui Cristi, 30.000 de euro, pe care nici acum nu i-au mai plătit! 

Portarul se va antrena separat în continuare o bună bucată de vreme, întrucât Gigi Becali nu-l mai primește la pregătiri la Berceni. Mai ales după ce n-a fost de acord să ajungă la o înțelegere financiară privind rezilierea contractului cu roș-albaștri. 

Patronul l-a trimis în șomaj tehnic pe „Pufi", o decizie ce l-a nemulțumit pe fotbalist. Astfel, a decis să atace decizia în instanță, spre nemulțumirea lui Becali!

„Bălgrădean, după ce a intrat în poartă şi a scăpat mingea, ce pretenţii să mai ai? Adică el semnează cu CFR-ul, se duce şi apără în poartă la secret, hoţeşte, fără să spună nimic, şi tot el vine? Eu am făcut-o pe faţă, mi-a permis legea"

Gigi Becali, pentru Telekom Sport

Florin Tănase, căpitan FCSB: „Bălgrădean era cu geanta pe umăr când ne-a anunțat că pleacă”

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.