Federația Română de Fotbal a decis azi împreună cu cluburile formatul în care se va relua Liga a 2-a. Regulamentul se schimbă în plin sezon, liderul UTA își pierde jumătate din avans peste noapte, iar promovarea se decide în play-off.
Au fost 15 voturi pentru scenariul 3, adică cel în care primele 6 clasate vor intra în play-off, iar meciurile se vor juca într-o singură manșă. Surpriza e legată de înjumătățirea punctelor, idee susținută inițial doar de Petrolul și Rapid. UTA devine astfel principala perdantă, avansul de 11 puncte pe care îl avea transformându-se acum în doar 5 puncte!
LIGA 2: În play-off cu echipele care și-au depus dosarul
Formațiile care vor juca play-off vor intra în cantonament începând cu 15 mai, adică de vineri. În primele două săptămâni va fi un cantonament închis, de izolare, după care fiecare echipă va putea face programul în funcție de măsurile de relaxare care vor mai fi impuse de Guvern.
Vacanță pentru locurile 7-18 din Liga 2!
Pentru ocupantele locurilor 7-18 acest sezon s-a încheiat. Nimeni nu va retrograda. Primele 6 vor sta în cantonament și se vor pregăti, iar pe 4 iulie ar urma să joace prima etapă.
4, 11, 18, 25 iulie și 1 august sunt datele celor 5 runde care se vor juca partidele, în timp ce meciul de baraj pentru Liga 1 este programat pentru 5 august.
Răzvan Burleanu: „Decizie luată în sistem democratic”
Președintele FRF, Răzvan Burleanu (35 de ani), a confirmat modificările aduse Ligii secunde:
„Sistemul democratic de la nivelul federației e un lucru cu care trebuie toți să ne obișnuim. Pot să vă confirm că avem o concluzie: astăzi s-au prezentat 3 scenarii, cel de-al treilea scenariu a primit cel mai mare număr de voturi: 15 pentru, 2 abțineri și un alt vot pentru un alt scenariu. Astfel că reluarea sezonului competițional la nivelul Ligii a doua se face pe 4 iulie, toate cele 6 echipe care și-au depus dosarul pentru licența de Liga 1, care se află pe primele 6 locuri vor disputa un play-off în 5 meciuri. Echipele de pe primele 3 locuri vor juca 3 meciuri acasă, 2 în deplasare. Se aplică înjumătățirea de puncte. Pentru echipele de pe locurile 7-18 ediția se încheie, nicio echipă nu va retrograda implicit”, a dezvăluit Burleanu în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”.
Liga 2. Cum ar arăta clasamentul în play-off, după înjumătățire:
Echipă | Puncte |
UTA Arad | 25 |
CS Mioveni | 20 |
Turris | 20 |
FC Argeș | 19 |
Petrolul | 19 |
Rapid | 19 |
- Mioveni, Turris și Rapid au beneficiat de rotunjire
15 voturiau fost pentru scenariul adoptat. UTA și Metaloglobus s-au abținut, în timp ce Dunărea Călărași dorea să joace toate rundele rămase
UTA nu e de acord cu decizia
Laszlo Balint, antrenorul liderului UTA, a reacționat vehement după ce Dan Alexa, antrenorul Rapidului, și cei de la Petrolul au dat un vot favorabil variantei înjumătățirii punctelor. După 23 de etape disputate din Liga 2, UTA era lider detașat, cu 50 de puncte. Petrolul e pe 5, cu 38 de puncte, iar Rapid pe 6, cu 37 de puncte.
„Observ cu stupoare cum reprezentanți ai unor cluburi din Liga a doua ies public și susțin varianta reluării ligii secunde printr-un play-off cu înjumătățirea punctelor! Bineînțeles, logica s-a întors cu spatele când a auzit această ipoteză, pentru că, indiferent cât de mult te-ai strădui, nu poți găsi un argument logic să susții această variantă!”
- Laszlo Balint, antrenor UTA
„Să joci din 3 în 3 zile ar fi o nebunie, pentru că vor fi foarte multe partide. Cea mai bună idee ar fi organizarea unui play-off. Sigur, ar trebui să se înjumătățească punctele, iar unele echipe vor fi nemulțumite. Eu sunt pentru jucarea meciurilor pe teren. Ne dorim cu toții să promovăm, acesta este obiectivul meu personal”
- Dan Alexa, antrenor Rapid
{{text}}