Liga 3

LIGA 2. Răzvan Burleanu, prima reacție după înjumătățirea punctelor: „Decizie democratică”

Răzvan Burleanu, președinte FRF

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 13 May 2020

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu (35 de ani), a vorbit despre decizia luată astăzi cu privire la Liga 2: înjumătățirea punctelor și deciderea promovării printr-un play-off (Decizia a fost anunțată în premieră de GSP.ro - DETALII AICI).

„Sistemul democratic de la nivelul federației e un lucru cu care trebuie toți să ne obișnuim. Pot să vă confirm că avem o concluzie: astăzi s-au prezentat 3 scenarii, cel de-al treilea scenariu a primit cel mai mare număr de voturi: 15 pentru, 2 abțineri și un alt vot pentru un alt scenariu. 

Astfel că reluarea sezonului competițional la nivelul Ligii a doua se face pe 4 iulie, toate cele 6 echipe care și-au depus dosarul pentru licența de Liga 1, care se află pe primele 6 locuri vor disputa un play-off în 5 meciuri. Echipele de pe primele 3 locuri vor juca 3 meciuri acasă, 2 în deplasare. Se aplică înjumătățirea de puncte. Pentru echipele de pe locurile 7-18 ediția se încheie, nicio echipă nu va retrograda implicit”, a dezvăluit Burleanu în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”.

Răzvan Burleanu: „Maximum 23 de echipe în Liga 2”

Președintele FRF a declarat că sezonul viitor al Ligii 2 ca începe cu un număr maxim de 23 de echipe: 

„Vom avea maximum 23 de echipe în Liga a 2-a sezonul următor. Nu pot să spun cu certitudine pentru că nu am încheiat procesul de licențiere. Sunt 2 scenarii pe care le analizăm, pe care le-am și prezentat pe scurt reprezentanților Ligii a doua: pe de-o parte vom avea varianta de a avea o singură serie de maximum 23 de echipe sau două serii, una de 11 echipe, alta de 12. Nu ne dorim să creștem numărul de echipe la nivelul ligii a doua, astfel încât să putem reveni la o singură serie peste încă un sezon, la maximum 20 de echipe”, a declarat acesta.

Ce se întâmplă cu Liga 3 și Liga 4

Președintele FRF a dezvăluit ceea ce urmează să se întâmple și cu eșaloanele 3 și 4 ale fotbalului românesc. În cazul Ligii 3, Burleanu a confirmat faptul că nicio echipă nu va retrograda, în timp ce 5 echipe vor accede în Liga 2:

La nivelul Ligii a 3-a nicio echipă nu va retrograda, vom crește numărul de echipe din fiecare serie, din cele 5 serii, de la 16 la 18 echipe. Din liga a treia în liga a doua vor promova echipele clasate pe prima poziție în fiecare serie sau învingătoarele unui baraj în dublă manșă între locul 1 și locul 2 din fiecare serie, dacă diferența dintre primele două echipe clasate este egală sau mai mică de 3 puncte”. 

Minigrupe de promovare către Liga 3

Pentru promovarea din Liga 4, echipele se vor împărți în 14 minigrupe, ca la final învingătoarele acestora și cea mai bună echipă clasată pe locul 2 să promoveze:

„Mai erau 14 etape de jucat din liga a 3-a. Sezonul de liga a 3-a este înghețat, nicio echipă nu retrogradează. Cum se promovează din liga a 4-a? Vor promova 15 echipe, se vor forma 14 minigrupe a câte 3 echipe, va fi un baraj în 3, între reprezentatele județelor, fiecare echipă va disputa un singur joc împotriva celorlalte 2 echipe, astfel încât vor promova 14 campioane și cea mai bună echipă de pe locul 2”, a concluzionat președintele FRF.

VIDEO EMOȚIONANT. Nu există obstacol peste care să nu trecem! România va fi și mai puternică!

Citește mai multe știri despre fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.