Liga 1

Sorin Cârțu amenință, după ce i-a fost vandalizată casa: „Sunt suporterii celeilalte echipe. Dacă Poliţia nu rezolvă, există şi alte metode”

Sorin Cârțu crede că fanii rivalei FC U i-au vandalizat casa

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 15 mai 2020

Sorin Cârțu (64 de ani) și-a găsit gardul casei inscripționat „Cârțu cofetaru'”, aluzie la o afacere a familiei, și cu diverse invective. Președintele celor de la CS Universitatea Craiova dă vina pe fanii rivalei FC U Craiova 1948.

Sorin Cârțu a răspuns pe un ton amenințător. Președintele oltenilor spune că va apela și la alte metode de rezolvare a problemei dacă autoritățile nu vor interveni prompt.

Sorin Cârțu: „Rezolvăm și în alte moduri”

„Aceştia sunt suporterii celeilalte echipe, care au făcut ce au făcut pe gard. Sunt foarte intrigat, mai ales că suntem într-o perioadă în care e o situaţie de urgenţă, sunt comitete de urgenţă care ne anunţă mereu că nu avem voie să facem una sau alta, dar în schimb alţii au voie să facă aşa ceva? E a doua oară când mi se întâmplă. A mai fost un gest de acest tip acum vreo cinci ani, când eram antrenor la Universitatea, tot din partea galeriei celeilalte echipe. Doresc să mi se facă dreptate!

E a doua oară când mi se întâmplă şi văd că începe să devină o obişnuinţă. Nu ştiu, asta e problema mea, să intru în mintea unui cretin? Sunt pe camere. Sunt câţiva care se pot identifica şi neapărat vreau să aud măsurile, nu ca data trecută. Să spună dacă pot să facă sau nu pot să facă ei, ca Poliţie. Nu vreau să degenereze lucrurile, nici din partea mea şi nici din partea lor. Dacă nu sunt în stare să rezolve, o să încercăm să rezolvăm şi prin alte moduri”, a declarat Sorin Cârțu la TV Telekom Sport. 

VIDEO / 6 echipe din play-out nu mai vor să joace: Au solicitat la LPF îngheţarea grupei a doua valorice

Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.