International   •   Campionate   •   ITALIA

Ionuț Radu, în alertă » Doi coechipieri de la Parma, depistați pozitiv cu COVID-19

Doi fotbaliști de la Parma au fost depistați pozitiv cu COVID-19 // sursă foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 17 mai 2020

Parma, clubul din Serie A la care este împrumutat portarul Ionuț Radu (22 de ani), a anunțat faptul că doi dintre fotbaliștii echipei au fost testați pozitiv pentru COVID-19.

Clubul italian a testat în jur de 60 de persoane din anturajul echipei și a anunțat că două dintre testele fotbaliștilor au ieșit pozitiv, fără a îi numi pe aceștia. Cei doi au intrat direct în izolare.

„La finalul examinărilor, toți membrii echipei au avut rezultate negative pentru cele două testări realizate într-un interval de 24 de ore, mai puțin doi fotbaliști care au fost pozitivi la primul test, iar negativi la al doilea. Atleții - amândoi într-o condiție fizică excelentă și asimptomatici - au fost plasați imediat în carantină și vor fi monitorizați constant”, se arată în comunicatul emis de Parma.

Echipele din Serie A vor putea relua antrenamentele de grup


Parma a făcut anunțul în aceeași zi în care premierul Italiei, Giuseppe Conte, a oferit o veste foarte bună: formațiile din Serie A vor putea relua antrenamentele de grup începând de luni, 18 mai.

VIDEO: #sportacasă. Cele mai bune exerciții fizice pentru acasă. Vedetele din sport îi învață pe fani cum să facă mișcare în izolare

Citește mai multe știri despre Serie A:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.