International   •   Campionate   •   SERIE A

Gică Hagi a blocat transferul lui Ianis în Serie A! Antrenorul rupe tăcerea: „Făcea față 100%, dar n-a vrut să-l lase!”

Ianis Hagi a fost dorit de Cagliari, formație din Serie A

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 17 mai 2020

Walter Zenga (60 de ani), antrenor acum la Cagliari, a declarat că a dorit să-l transfere pe Ianis Hagi (21), mijlocașul ofensiv împrumutat de Genk la Rangers, însă s-a lovit de refuzul lui Gică Hagi (55).

Zenga a dezvăluit că a încercat să-l aducă pe Ianis la Crotone în 2018, în perioada în care fostul tehnician de la FC Național, FCSB și Dinamo o pregătea pe formația care între timp a retrogradat în Serie B. Hagi era atunci jucătorul Fiorentinei.

„Aș fi vrut să-l aduc la Crotone, însă Gică a preferat să se întoarcă atunci în România, la Viitorul. E un talent, ar fi putut să facă față 100% aici”, a declarat Zenga la Antena Sport.

Ianis, ghidat din umbră de Gică Hagi


Nu ar fi prima dată când Gică Hagi blochează un transfer al lui Ianis. Jurnaliștii de la Fotomac au scris săptămânile precedente că jucătorul crescut la Academia Viitorului a fost dorit și de Fenerbahce, dar Gică Hagi s-a opus mutării. De altfel, nici Ianis, fan Galatasaray, nu a fost destul de sigur că vrea să joace pentru Fener.

„Lui Ianis Hagi, care este născut la Istanbul, i s-a interzis de către tatăl Gică Hagi să meargă la Fenerbahce. Iar Ianis este fan al lui Galatasaray”, au scris jurnaliștii din Turcia.

Ianis Hagi e împrumutat de Genk la Glasgow Rangers până în vară. Fiul lui Gică Hagi ajunsese în Belgia vara trecută, dar nu s-a adaptat la campioana en-titre și a fost cedat sub formă de împrumut în Scoția. Până la întreruperea campionatelor din cauza pandemiei, Ianis a avut evoluții apreciate la gruparea antrenată de Steven Gerrard.

4.500.000 de euroeste cota lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt


3 goluriși 2 pase decisive a reușit Ianis Hagi în 11 meciuri pentru Rangers

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.