Fotbal   •   Liga 2   •   CSM – FC Argeş 1-1 (1-1)

Penescu îl atacă pe „Costică-Vâlcea”

Articol de Gabi Cîrjaliu   —  sâmbătă, 22 martie 2008

Finanţatorul echipei FC Argeş l-a atacat dur pe preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, la finalul meciului din Zăvoi terminat la egalitate. „Centralul Danşa şi-a făcut datoria. Oricum, am scăpat ieftin, am avut noroc că am jucat bine. Constantin merită aplaudat încă odată dar trebuie să-l sancţioneze drastic pe Danşa pentru că nu a mai acordat o lovitură de la 11 metri, atunci când Lăcustă a respins cu pieptul. Putea foarte bine să dea penalti şi să-l elimine şi se scotea zicând că a atins mingea cu mâna.

Nu mă interesează dacă Gheorghe Constantin va demisiona sau nu, e treaba lui, dar dacă o va face atunci mă gândesc serios să-l iau preşedinte la echipă, poate aşa vom avea şi noi parte de arbitraje corecte.” În replică, tehnicianul Marian Bondrea a declarat: „Domnul Penescu să nu uite ce s-a întâmplat până acum şi punctele câştigate cu ajutorul arbitrilor. Singura fază discutabilă a fost la acel 11 metri. Sincer să fiu nu am văzut faza clar dar toată lumea mi-a spus că a fost fault clar. În rest ei au avut o mulţime de lovituri libere din apropierea careului, noi nu. Şi încă ceva, dacă un arbitru vrea să-ţi câştige un meci ţi-l câştigă oricum, ceea ce nu a fost cazul la această partidă.”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.