Darren Cahill (59 de ani), antrenorul Simonei Halep, a fost martorul eveniment terifiant în urmă cu 33 de ani. Alături de alți 3 tenismeni australieni, Cahill a fost victima unui jaf petrecut într-un tren.
Potrivit Tennis Forum, citat de ziare.com, întâmplarea a avut loc în 1987. Cahill și compatrioții Mark Woodforde, Desmond Tyson și Anthony Emerson (n.r - fiul mult mai cunoscutului campion australian Roy Emerson) se îndreptau de la Paris la Rotterdam, cei patru aflându-se într-un tren de călători.
Tenismenii australieni au fost jefuiți, însă au pus la cale un plan pentru a le face față răufăcătorilor. Conform sursei citate, Anthony Emerson, un tenismen care a murit în 2016, l-ar fi înfruntat pe unul dintre hoți cu racheta.
Darren Cahill: „Călătoreai cât mai ieftin în acea perioadă”
Darren Cahill a confirmat evenimentul incredibil petrecut acum mai bine de trei decenii: „Îmi amintesc acea călătorie cu trenul. Anthony nu mai e cu noi, a încetat din viață, dar a fost un om de nota 10, precum tatăl său.
În orice caz, în acea perioadă călătoreai, dormeai și mâncai cât mai ieftin posibil pentru a economisi bani”, și-a adus aminte antrenorul Simonei Halep, fost număr 22 mondial.
{{text}}