Sorin Cârțu (64 de ani), președintele lui CS Universitatea Craiova, nu are parte deloc de liniște, fiind din nou victima fanilor rivali.
După ce vineri i-a fost vandalizat gardul casei, pe care au fost scrise mesaje jignitoare, Cârțu are parte de noi probleme. Pe pereții cofetăriei pe care o deține în Craiova au fost scrise înjurături la adresa fostului mare fotbalist.
„Cârțu sifon” „Vânduților” și „M*** Cârțu” au fost mesajele scrise împotriva olteanului. Se pare că ultrașii rivalei FC U Craiova 1948, din Peluza Sud '97, ar fi autorii, tot ei fiind bănuiți și de vandalizarea casei lui Cârțu.
16 ania jucat Sorin Cârțu pentru U Craiova, între 1973 și 1989, echipă pe care, ulterior, a și antrenat-o, câștigând titlul în 1991
„Probabil că frustrarea unora și lipsa de educaţie duc la o astfel de reacţie. Este jenant totuşi să-i mâzgăleşti poarta şi gardul unei embleme a Craiovei", a declarat Pavel Badea pentru Antena Sport.
{{text}}