International   •   Campionate   •   SPANIA

Van Nistelrooy îl pâra pe Ronaldo lui Capello: „Mi-a creat cele mai mari necazuri în vestiar”

Brazilianul Ronaldo i-a creat problemele lui Fabio Capello

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 20 mai 2020

Fabio Capello (73 de ani) a mărturisit că a fost un calvar să lucreze jumătate de an cu brazilianul Ronaldo (43 de ani) la Real: „Chiar Van Nistelrooy mi-a spus că miroase a alcool în vestiar”.

În ciuda geniului și calităților incomparabile, Ronaldo a creat probleme multor antrenori care n-au știut să-i gestioneze defectele. Fabio Capello este una dintre „victimele” derapajelor brazilianului, ce i-a scos peri albi în numai jumătate de an la Real Madrid, din iulie 2006 până în ianuarie 2007. 

„A plecat la Milan și am început să câștigăm”

„Ronaldo, «Grăsuțul», a fost cel mai talentat jucător pe care l-am pregătit. Ne-am înțeles, dar mi-a și creat cele mai mari necazuri în vestiar. Îi plăcea mult să dea petreceri, să facă nebunii. Odată, chiar Van Nistelrooy a venit la mine și m-a avertizat «Mister, mie îmi miroase a alcool la cabine»". 


A fost sezonul în care los blancos porneau ascensiunea spre titlul de campioni: „În iarnă, Ronaldo a plecat la Milan și am început să câștigăm. Dacă vorbim despre talent, nu am niciun dubiu că n-are egal. Discuțiile noastre erau plăcute, chiar drăguțe. Cu acele excepții, ne-am înțeles bine".

11 goluriși 5 assisturi a reușit Ronaldo în 21 de partide din 2006-'07 la Real. În total, a avut 104 goluri și 35 de pase decisive în 177 de partide pentru madrileni

VIDEO / Cele mai frumoase goluri marcate de Ronaldo la Real Madrid

Citește și alte știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.