Răzvan Burleanu, președintele FRF, a dat a anunțat data la care va începe Liga 1: 13 iunie. Șeful fotbalului a dat detalii despre programul pe care-l vor urma cluburile.
Echipele din Liga 1 au intrat în cantonament, jucătorii și staff-ul urmând a sta în izolare timp de o lună. Ulterior, potrivit lui Răzvan Burleanu vor începe meciurile amicale, iar pe 13 iunie se va relua Liga 1.
„În momentul de faţă suntem sub incidenţa unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, la cele din Liga I şi o parte din Liga 2, sunt deja în cantonamente şi respectă acest protocol medical. Vrem să demonstrăm că putem să ne ţinem de acest plan, aşteptând permisiunea ca de la 1 iunie să putem să intrăm în antrenamente colective.
Apoi urmează meciuri amicale. Pe 13 iunie putem să începem competiţia, fără spectatori în primă fază. Pentru noi, meciurile fără spectatori reprezintă o stare de urgenţă. Ceea ce înseamnă că este o soluţie doar pe termen scurt şi nicidecum o soluţie viabilă pentru viitorul fotbalului. Suntem singura federaţie care a propus un protocol medical, care a fost apreciat la nivel guvernamental şi ne dorim să fim un exemplu”, a declarat Răzvan Burleanu pentru Agerpres.
{{text}}