Adrian Mihalcea (43 de ani) a oferit ultimele detalii din cantonamentul lui Dinamo de la Săftica, acolo unde i-a izolat pe jucători.
Dinamo București nu înseamnă doar circul mediatic din jurul eventualei vânzări a clubului. Fotbaliștii „câinilor„ pregătesc conștiincioși restartul Ligii 1. Au deja 8 zile de când sunt în baza de cantonament de la Săftica și mai au de stat în izolare încă o săptămână, cel puțin. „Chiar este foarte bine aici, suntem liniștiți, îți spun sincer că nu suntem afectați de toate discuțiile. Oricum se fac peste și fără noi!”, a declarat Adrian Mihalcea pentru Gazeta Sporturilor.
Dinamo se mândrește cu baza de la Săftica
Baza de la Săftica este una dintre puținele „perle” ale clubului Dinamo scos la vânzare. Spaniolii au evaluat-o la aproximativ 420.000 de euro, Cristi Borcea ar fi achitat chiar un milion de euro pentru ea. Direct de la cantonament, Adi Mihalcea a oferit suporterilor roș-albilor ultimele informații despre echipă
„Joi am refăcut al doilea set de teste COVID-19, iar vineri am primit rezultatele. Toate sunt negative, ceea ce înseamnă că suntem în regulă. Peste o săptămână vom face al treilea set"
Adrian Mihalcea
Un dinamovist, dat dispărut
„Toți băieții sunt OK. Skovasja a sosit de trei zile alături de noi. A stat alături de copil, care a fost răcit, a făcut testul COVID-19, totul e în regulă, deja e la antrenamente. Ehmann a sosit vineri în țară, din Germania, va sta în carantină la domiciliu, conform protocolului, va efectua și testul, apoi se va alătura pregătirilor. N'Diaye e un caz special. N-a mai dat niciun semn de viață! Când va ajunge, va fi preluat de domnul Alexandrescu, de la Relații Internaționale, și va urma aceeași pași ca și Ehmann”, a povestit Mihalcea.
Mamoutou N'DiayeCum s-a implicat Mihalcea în contracte
„N-au fost probleme cu băieții cărora le expirau contractele pe 30 iunie. Au fost discuții de principiu, ne-am înțeles, voiau și ei să se acopere, la fel și clubul. Mai sunt doi care trebuie să dea un răspuns, sunt sigur că nu vor fi probleme. Eu am ținut legătura cu ei în permanență, m-am implicat. Dar nu aș spune că sunt manager! Discut cu jucătorii fiindcă suntem o familie. Nu-mi arog atribuții pe care nu le am. Pentru mine toți sunt importanți, trebuie să mă implic, acesta e serviciul meu”.
10 fotbaliștierau la final de contract pe 30 iunie: Puljici, Montini, Fabbrini, Piscitelli I. Filip, Kostrna, I. Șerban, Moldoveanu, Kilyen și Mrlzjak
Dinamo, plan pentru meciuri amicale
„Jucătorii au răspuns foarte bine până acum, au înțeles că este un cantonament, chiar dacă ne confruntăm cu o situație specială în viață, cu o premieră. Doamne ajută să fie ca până acum, să gestionăm bine situația! De la 1 iunie se vor schimba niște detalii, vrem să ne antrenăm toți, să jucăm amicale. Vor fi multe meciuri la reluare, vreau să-i am pe toți apți, liniștiți și implicați”.
Comunism cu GPS
„Eu sunt diametral opus de apucăturile unui antrenor comunist. Una e să te antrenezi cu mingea, alta să alergi așa... De aceea avem preparatori fizici care să producă exerciții moderne, plăcute și utile. Folosim GPS-urile, totul e foarte bine până acum. Sunt convins că toți vom trece la nivelul următor. Și chiar vrem să înceapă campionatul. Cea mai mare bucurie a unui fotbalist e competiția. Nu există teamă. Ne-am testat, suntem în regulă, de ce să avem gânduri negre?!”.
{{text}}