Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

EXCLUSIV FCSB: Becali le-a înjumătățit contractele jucătorilor, dar Teodora Stoica a scăpat

Mihai Stoica, alături de Teodora Stoica

Articol de Iulian Cuibar   —  sâmbătă, 23 mai 2020

Gigi Becali le-a înjumătățit salariile celor mai mulți dintre jucători și le-a suspendat contractele celor pe care nu-i mai vrea. A scăpat de sancțiuni Teodora Stoica, plătită cu 2.000 de euro lunar ca membru al departamentului de marketing.

FCSB nu le-a scăzut salariile chiar tuturor angajaților. Au scăpat unii dintre fotbaliști, care au refuzat reducerile: Planic, Gnohere, Alexandru Stan, Momcilovic, Bălgrădean, Adi Popa. S-a mai salvat și Teodora Stoica, susțin surse din club. 

Teodora Stoica, fiica lui MM, are 25 de ani și e angajată în departamentul de marketing. A păstrat și în perioada aceasta salariul pe care îl avea înainte, 2.000 de euro pe lună. Ea face parte dintre excepții și la nivelul staff-ului, nu numai în comparația cu jucătorii. 

Helmuth Duckadam: „Câștig mai puțin cu 50 la sută”


Helmuth Duckadam s-a plâns că și lui i-a fost redus salariul: „Câștig mai puțin cu 50 la sută acum și chiar îmi e foarte greu, fiindcă aveam nevoie de bani, la câte probleme de sănătate am... Dar asta e situația, n-am ce să fac”. 

Duckadam funcționează ca un fel de ambasador al lui Becali și al FCSB, un om responsabil cu promovarea imaginii clubului.

O favoare pentru MM Stoica 

Probleme de sănătate a avut și Teodora Stoica. Ea a suferit o operație la glanda tiroidă anul trecut. MM a fost atât de îngrijorat și de prins cu tratamentul fetei, încât a renunțat pentru o perioadă să mai lucreze în club, apoi s-a întors și l-a înlocuit pe Narcis Răducan. 


Când i-a păstrat salariul, Becali a ținut cont și de problemele medicale ale fetei, și de faptul că tăierea la jumătate a costurilor cu fiica lui MM n-ar fi constituit, oricum, o economie semnificativă pentru club. Gigi a salvat un milion de euro din salariile înjumătățite ale fotbaliștilor în perioada 1 martie-30 septembrie.

8.500 de euroîncasează lunar Florin Tănase, rămas cel mai bine plătit dintre fotbaliștii care au semnat pentru înjumătățire. "Mărfurile" scumpe ale lui Becali, Man și Coman, iau câte 7.500 de euro de fiecare

15.000 de europrimește lunar Bogdan Planic, același salariu pe care îl mai are și Adi Popa. Ei doi n-au fost de acord să semneze contractele noi cu salarii micșorate și au ajuns liderii salariilor, dar au intrat în conflict cu clubul și vor urma procese

5.000 de eurocâștigă lunar fizioterapeutul Kurti, cel mai bine plătit membru al staff-ului medical și al aceluia tehnic. Venitul lui este egal cu al antrenorului principal Vintilă

Departamentul există doar pe hârtie

Gigi Becali o plătește pe fata lui Mihai Stoica pe un post pe care el nici nu l-ar vrea în organigramă. De fapt, cooptarea Teodorei a constituit de la început o favoare bazată pe amiciția patronului cu MM. Gigi consideră că marketingul nu e profitabil, ba chiar e păgubos. 

A avut un departament real în anii trecuți, pe care apoi l-a desființat. În locul Bobby Durbac, care conducea marketingul atunci, a apărut Teodora Stoica în departamentul improvizat. 

„Nu mai fac marketing în viața mea! Păi, am văzut, m-am convins ce înseamnă și nu sunt interesat să produc un tricou care mă costă doi lei și să-l vând cu un leu! Că marketingul așa mergea la FCSB!”, a explicat Becali în momentul în care a dizolvat activitatea aceasta.

VIDEO. Mihai Stoica a șocat un deținut în cele 20 de luni petrecute în spatele gratiilor: „Mi-a zis că am confundat Rahova cu Disneyland!”

Citește și alte știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.