Campionate

VIDEO+FOTO. Etapa 27 din Bundesliga a ajuns la final: RB Leipzig a reușit scorul zilei, Koln și Dusseldorf au remizat spectaculos » Toate rezultatele + clasamentul live

+23 Foto
Koln - Fortuna Dusseldorf // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 24 mai 2020

Astăzi s-au jucat ultimele trei meciuri din etapa 27 din Bundesliga. În prima partidă a zilei, Augsburg s-a impus pe terenul lui Schalke, scor 3-0. În a doua partidă, RB Leipzig a zdrobit Mainz în deplasare, scor 5-0, iar seara, Koln a remizat cu Dusseldorf, 2-2.

Trei meciuri spectaculoase la final de etapă în Bundesliga. RB Leipzig a reușit scorul zilei, 5-0 în deplasarea de la Mainz. Schalke a fost surclasată pe teren propriu, 0-3 cu Augsburg, în timp ce Koln și Fortuna Dusseldorf au încheiat la egalitate un meci spectaculos. Oaspeții au ratat victoria pe finalul partidei, după ce „țapii” au marcat 2 goluri la foc rapid, în doar 3 minute.

Koln – Dusseldorf 2-2

Mainz - RB Leipzig 0-5

„Taurii” au avut parte de o primă repriză senzațională și au intrat la pauză cu un avantaj de patru goluri. Timo Werner, vedeta nemților, a deschis scorul devreme, în minutul 11, printr-o finalizare calmă, cu latul, iar în minutul 23 Poulsen a majorat avantajul cu o lovitură de cap. Marcel Sabitzer, servantul de la golul 2, a reușit și el să marcheze în minutul 36, pentru ca Timo Werner să reușească „dubla” în minutele de prelungire ale primei reprize, după o fază superbă a lui Leipzig. 

După pauză, Werner a mai marcat o dată, reușind hat-trick-ul, iar meciul s-a terminat cu scorul de 5-0 pentru Leipzig, care urcă pe poziția a treia, în timp ce Mainz rămâne pe locul 15.

Ambele ponturi recomandate de tipsterii GSP pentru partida Mainz - Leipzig au fost câștigătoare.

S-au mai jucat

Schalke 04 nu se regăsește după reluarea campionatului. Eșecul din derby-ul cu Borussia Dortmund de săptămâna trecută pare să fi fost doar începutul pentru gruparea din Gelsenkirchen. Azi, Schalke a fost surclasată pe teren propriu de Augsburg, scor 0-3. 

Borussia Dortmund a reușit o victorie vitală pe un teren dificil, la Wolfsburg, și rămâne la 4 puncte în spatele lui Bayern Munchen. Bavarezii au învins Frankfurt, 5-2, iar etapa următoare urmează marele derby al Germaniei. 

Kai Havertz (20 de ani) continuă să impresioneze în tricoul lui Leverkusen. A marcat din nou două goluri în deplasarea de la Monchengladbach, încheiată 3-1, iar „farmaciștii” urcă pe podium.

Schalke – Augsburg 0-3

Wolfsburg - Dortmund 0-2

Freiburg - Bremen 0-1

Monchengladbach - Leverkusen 1-3

Paderborn - Hoffenheim 1-1

Bayern - Frankfurt 5-2

  • Click AICI pentru statistici
  • Au marcat: L. Goretzka '17, T. Muller '41, R. Lewandowski '46, A. Davies '61, M. Hinteregger '74 (autogol) / M. Hinteregger '52, '55

Vineri s-a jucat Hertha Berlin – Union Berlin 4-0 (detalii AICI).

Clasamentul din Bundesliga:

Citește mai multe știri din Bundesliga: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.