Echipele din Liga 1 se pregătesc de reîncepere Ligii 1, pe 13 iunie, iar Valeriu Argăseală, președintele FCSB, a avut puterea să glumească pe seama propriei echipe.
Oficialul roș-albaștrilor a vorbit despre condițiile în care se vor juca meciurile din acest sezon și a glumit pe seama absenței fanilor din tribune, spunând că FCSB este obișnuită să joace așa.
„Suntem obişnuiţi. Noi am mai jucat fără spectatori pentru că am fost suspendaţi. Acum câţiva ani am jucat fără spectatori. Este o situaţie pe care trebuie să o acceptăm. Sper să este de scurtă durată pentru că văd că sunt din ce în ce mai multe măsuri de relaxare. Vom fi afectaţi de lipsa spectatorilor. Lipsa lor ne privează de nişte venituri.
După data de 15 mai, jucătorii au fost aduşi toţi în cantonament și li s-a făcut testarea. Din fericire, toţi au ieşit negativ. Au fost luate toate măsurile pentru e preîntâmpina o infectare. Ei au răspuns foarte bine la solicitările pe care le-au avut antrenorii şi ceilalţi din staff. Au făcut şi cea de a doua testare pentru că au trecut cele 7 zile. Sperăm ca de la 1 iunie să să reunească toată echipa şi să avem meciuri amicale și antrenamente tactice, iar pe 13 să începem să jucăm în Liga 1”, a declarat Vali Argăseală pentru AntenaSport.
{{text}}