Andres Iniesta susține că golul din finala contra Olandei din 2010, care a adus Spaniei unicul titlu mondial, l-a făcut mai puternic.
Spania a triumfat prima oară la un Mondial în Africa de Sud și Andrés Iniesta a dat verdictul spre finalul prelungirilor în finala cu Olanda (1-0).
Golul marelui mijlocaș, atunci în vârstă de 26 de ani, i-a vindecat suferința. „Acea reușită m-a ajutat să scap de depresie. Deja urmam un tratament de specialitate, dar m-a făcut mai bun și mai puternic. Acum mă simt ca o persoană privilegiată, cu o familie frumoasă”, a declarat fostul playmaker al Barcelonei, referindu-se la golul din minutul 116.
Mesaj pentru Dani Jarque: „Mereu vei fi cu noi!”
Don Andrés Iniesta nu se simțea prea bine la acel turnei final. Moartea fulgerătoare a bunului său amic Dani Jarque, de la Espanyol, răpus la 26 de ani de un stop cardiac în august 2009, l-a afectat teribil.
Dovadă că Iniesta i-a dedicat victoria printr-un mesaj pe tricoul alb: „Mereu vei fi cu noi!”.
- Andres Iniesta. foto: Guliver/Getty Images
2 titluri europeneși unul mondial a câștigat Iniesta cu naționala Spaniei. Are 32 de trofee cucerite cu Barcelona și două cu Vissel Kobe
{{text}}