International   •   Campionate   •   TRAGEDIE

Joseph Bouasse Perfection a făcut stop cardiac și a murit la 21 de ani » Camerunezul a fost în probe la Gaz Metan, Sepsi și U Cluj

Joseph, alături de Daniele de Rossi, o legendă a clubului AS Roma. În spatele lor, un alt fotbalist excelent trecut pe la Roma, Radja Nainggolan

Articol de Marius Mărgărit, Theodor Jumătate   —  luni, 25 mai 2020

Joseph Bouasse Perfection, abandonat într-o gară din Roma la 16 ani, a jucat la Primavera clubului AS Roma și la Vicenza, în Serie B. Atacul cardiac suferit duminică i-a fost fatal.

Joseph Bouasse Perfection are o poveste tulburătoare. În 2015, când avea doar 16 ani, puștiul camerunez a fost adus la Roma de un traficant care l-a păcălit susținând că e impresar. Îi promisese că îi va găsi o echipă îi Italia și îl va ajuta să devină fotbalist profesionist. 

Însă, în Cetatea Eternă, băiatul a fost abandonat în gară, la Termini. A reușit să-și găsească loc într-un centru de refugiați și chiar să joace la Liberi Nantes, o formație locală de amatori formată numai din refugiați.

Doar un an mai târziu, a fost descoperit de un căutător de talente, care l-a dus la AS Roma, unde a trecut toate testele. A evoluat la Primavera și s-a antrenat cu prima echipă, dar nu a prins niciun meci la seniori. A debutat însă în Serie B, la Vicenza. După împrumutul la Vicenza, Roma i-a reziliat contractul.


A dat probe la echipe din România

Ajuns în România, a dat probe la Gaz Metan, Sepsi și U Cluj. Nu a rămas nicăieri. Era greu de folosit, ca extracomunitar, pentru că nu avea cetățenie italiană.

Aflat în Italia, a suferit un stop cardiac și nu a mai putut fi salvat. AS Roma a dat un mesaj pe Twitter: „Lacrimi pentru dispariția lui Joseph Bouasse Perfection, fost jucător la Primavera".

VIDEO EMOȚIONANT. Nu există obstacol peste care să nu trecem! România va fi și mai puternică!


Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.