Dinamo și Rapid, două dintre cluburile de tradiție ale României, dar care se află departe de gloria de altădată, ar putea disputa un amical inedit în perioada următoare.
A spus-o chiar Adrian Mihalcea, noul antrenor al lui Dinamo, cel care și-ar dori un test de verificare cu o echipă puternică din liga secundă.
„Dacă ar fi să jucăm un amical cu Rapid, nu aş juca pentru că şi Dan Alexa e în situaţia asta, ca şi mine (n.r. - postura de a prelua o echipă fără să fi disputat vreun meci din martie, din cauza izolării), ci pentru că avem nevoie de meciuri amicale cu echipe bune, care îţi pot pune probleme”, a spus Adrian Mihalcea, potrivit TV Telekom Sport.
Antrenorii de la Dinamo și Rapid, în situații asemănătoare
Cufundați în probleme financiare, „câinii” au emoții privind lupta pentru evitarea retrogradării. Dinamo, club preluat de Adrian Mihalcea la scurt timp după întreruperea Ligii 1, se află pe locul 4 în play-out, la doar trei puncte distanță de penultimul loc, ocupa de Chindia.
Rapid e un alt club care și-a schimbat antrenorul. La fel ca în „Ștefan cel Mare”, nici Dan Alexa, înlocuitorul lui Daniel Pancu, n-a apucat să bifeze vreun meci oficial pe banca giuleștenilor. După înjumătățirea punctelor din Liga 2, Rapid e pe locul 6, cu 19 puncte, la doar o lungime însă de locul 2, ocupat de CS Mioveni.
{{text}}