Marocanul Ziyech a primit un upgrade important la FIFA 20 pentru ultimul sezon în tricoul lui Ajax.
Gamerii își pot freca palmele de fericire, Echipa Sezonului din Olanda oferă câteva carduri importante. Cel mai important, de 96 OVR, l-a primit mijlocașul ofensiv de la Ajax, Ziyech, care se poate despărți liniștit de trupa din Amsterdam. De altfel „lăncierii” și-au luat „partea leului” și au cele mai importante carduri.
Apărarea dominată de Tagliafico și Danny Blind
În apărare Tagliafico și Danny Blind au primit carduri importante, de 93, respectiv 92. Defensiva este completată de portarul celor de la AZ Alkmaar, Bizot, 88 OVR și de jucătorul celor de la PSV, Dumfries, cu un card de 90 OVR.
Revelația Donny van de Beek inclus în echipă cu un card 94 OVR
Și la mijloc gamerii regăsesc carduri importante de la Ajax. Lângă Ziyech vine și jucătorul dorit de Real Madrid și Manchester United, Donny van de Beek, 94 OVR, un jucător excelent și ca tehnică dar și pentru apărare. Jucătorul de bandă stângă, Promes, are un upgrade și mai important, 95 OVR. Tot la mijloc regăsim doi fotbaliști de la Alkmaar: pe norvegianul Midtjso, 89 OVR, și Koopmeiners, 88 OVR.
În atac nu mai sunt „lăncieri”. Vedeta celor de la AZ, Idrissi, are și el un card bun, de 94 OVR, care va fi la mare căutare pentru viteza sa și driblingul care sunt aproape de perfecțiune. Ultimul jucător este belgianul Dessers, cu un card de 90 OVR.
Lisandro Martinez, card bonus
În plus, conform obiceiului, EA a eliberat și un card Squad Challenge, pe Lisandro Martinez, 91 OVR, argentinianul celor de la Ajax. Un mijlocaș defensiv care va aduce un plus oricărei formații. Rămâne de văzut ce alți fotbaliști vor mai beneficia de bonusuri în zilele următoare.
{{text}}