Chris Evert, Steffi Graf şi Justine Henin sunt jucătoarele care au reuşit să adune cele mai multe trofee la Roland Garros în Era Open
- Roland Garros se joacă pe GSP.ro » Timp de două săptămâni, oferim istorii și întâmplări interesante de pe zgura pariziană.
Parisul are un parfum deosebit pentru trei dintre vedetele tenisului feminin. Chris Evert, Steffi Graf şi Justine Henin au numele legat de Roland Garros, ale marcându-și epoca în care au jucat.
„O criminală care se îmbrăca frumos!"
Chris Evert la Roland Garros în 1986 FOTO Guliver/GettyImages
Chris Evert este una dintre vedetele absolute ale tenisului feminin, ea dominând jocul pe zgură în anii '70-'80. A bifat întâia finală la Paris pe când avea doar 18 ani, una pe care o pierdea în fața lui Margaret Court.
În anul imediat următor, ea avea să câștige primul trofeu dintr-un total de șapte. „Pe vremea mea nu erau prea multe specialiste de zgură, mai ales că se juca serviciu-voleu. Stilul era în funcție de cine era pe primul loc, iar eu am început să mă concentrez pe zgură mai devreme decât altele. După mine au venit jucătoare precum Steffi Grad sau Monica Seles pentru care era OK să țină mingea în teren timp de 10-20 de schimburi", a povestit Evert.
Americanca, acum în vârstă de 65 de ani, deține și cea mai lungă serie de victorii pe această suprafață, 125. „Chris era o criminală care se îmbrăca frumos și spunea lucrurile potrivite în timp ce te făcea bucăți" este caracterizarea plastică a lui John McEnroe. Americanca a lipsit de la edițiile din 1976, 1977 și 1978, ea participând în circuitul inițiat de Billie Jean King.
Pe cine a învins Chris Evert în finale
An | Jucătoare | Scor |
1974 | Olga Morozova | 6-0, 6-3 |
1975 | Martina Navratilova | 2–6, 6–2, 6–1 |
1979 | Wendy Turnbull | 6–2, 6–0 |
1980 | Virginia Ruzici | 6–0, 6–3 |
1983 | Mima Jaušovec | 6–1, 6–2 |
1985 | Martina Navratilova | 6–3, 6–7(4), 7–5 |
1986 | Martina Navratilova | 2–6, 6–3, 6–3 |
10 trofeede Mare Șlem a cucerit Chris Evert pe zgură din totalul de 18 pe care le-a adunat în carieră, șapte fiind la Roland Garros și trei la US Open
Punctul de start și cel de final
Steffi Graf pe zgura de la Paris în 1999, anul retragerii FOTO Guliver/GettyImagesSteffi Graf a avut o carieră spumoasă, iar aventura în câștigarea a 22 de trofee de Mare Șlem a început și s-a terminat la Paris. În 1987, pe când avea doar 17 ani, germanca se impunea în fața legendei Martina Navratilova cu 6-4, 4-6, 6-4. „A fost extrem de specială acea victorie, atunci nu-mi dădeam seama ce înseamnă", a spus Graf în 2018 într-un interviu pentru presa germană.
Doisprezece ani și alte patru trofee mai târziu, Steffi o învingea în finala turneului de la Paris pe o tânără Martina Hingis cu 4–6, 7–5, 6–2. „Nu m-am așteptat la acel succes, rămâne unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei mele, e de neuitat", a subliniat fosta jucătoare acum în vârstă de 50 de ani. În august 1999, Graff și-a anunțat retragerea din tenis.
Pe cine a învins Steffi Graf în finale
An | Jucătoare | Scor |
1987 | Martina Navratilova | 4–6, 7–5, 6–2 |
1988 | Natasha Zvereva | 6-0, 6-0 |
1993 | Mary Joe Fernández | 4–6, 6–2, 6–4 |
1995 | Arantxa Sánchez Vicario | 7–5, 4–6, 6–0 |
1996 | Arantxa Sánchez Vicario | 6–3, 6–7(4), 10–8 |
1999 | Martina Hingis | 6-4, 6-2 |
9 finalea jucat la Roland Garros Steffi Graf, câștigând șase și pierzând trei
Promisiunea onorată
Bucuria lui Justine Henin, după trofeul cucerit în 2007 în fața Anei Ivanovici FOTO Guliver/GettyImagesJustine Henin s-a legat de Roland Garros la zece ani, când alături de mama sa a asistat la o electrizantă finală dintre Steffi Graf și Monica Seles, câștigată de cea din urmă cu 10-8 în decisiv. Atunci micuța belgiancă i-a promis mamei sale că va câștiga și ea într-o zi acea cupă. Justine și-a ținut promisiunea, însă mama sa nu a fost în tribună să o vadă, Françoise Henin decedând în 1995.
Toate cele patru trofee cucerite la Paris de Justine i-au fost dedicate. Belgianca, acum în vârstă de 37 de ani, nu a pierdut nicio finală pe zgura pariziană La 1,67 metri, Henin a trebuit să facă față tenisului în forță propus de surorile Williams, însă pe dreptunghiul de zgură de la Paris era mereu cea mai puternică. „Am încercat tot timpul să mă folosesc de această suprafață, să alunec cât mai cu folos, să imprim diferite traiectorii, variație, lucruri pe care rar le mai vezi în ziua de azi", a spus Henin într-un interviu în 2018.
Pe cine a învins Justine Henin în finale
An | Jucătoare | Scor |
2003 | Kim Clijsters | 6=0, 6-4 |
2005 | Mary Pierce | 6-1, 6-1 |
2006 | Svetlana Kuznetsova | 6-4, 6-4 |
2007 | Ana Ivanovic | 6-1, 6-2 |
7 trofeede Grand Slam a cucerit Justine Henin între 2003 și 2007, patru dintre ele venind pe zgura de la Paris
Top 3 jucătoare câștigătoare de Roland Garros în Era Open
Jucătoare | Trofee | Ani |
Chris Evert | 7 | 1974, 1975, 1979, 1980, 1983, 1985, 1986 |
Steffi Graf | 6 | 1987,1988, 1993, 1995,1996, 1999 |
Justine Henin | 4 | 2003, 2005, 2006, 2007 |
4 jucătoareau reușit să se impună de trei ori pe zgura pariziană în Era Open: Margaret Court, Arantxa Sánchez Vicario, Monica Seles, Serena Williams
2 jucătoareau câștigat de două ori trofeul de la Roland Garros: Martina Navratilova, Maria Șarapova
6 trofeea câștigat Suzanne Lenglen la Paris înainte de Era Open, ea deținând recordul pentru această perioadă
{{text}}