Altele

Sportivii de la Corona Brașov își vor relua antrenamentele săptămâna viitoare! Ce se întâmplă cu secția de handbal

Articol de Iulian Cuibar  —  marţi, 26 mai 2020

După două luni şi jumătate de antrenamente acasă şi programe trimise doar prin reţelele sociale, respectând astfel prevederile legale adoptate în timpul crizei pandemice Covid-19, antrenorii şi sportivii clubului CSM Corona Braşov se vor revedea după data de 31 mai. 

Antrenamentele sportivilor vor fi reluate în condiţii speciale, clubul urmând să se adapteze noilor cerinţe impuse prin Ordinul Ministerului şi Sportului, care se va da în această săptămână.

 „Conducerea clubului, antrenorii şi staff-ul medical stabilesc în aceste zile procedurile de efectuare a antrenamentelor şi locaţiile in aer liber. Clubul va pune la dispoziţia antrenorilor şi personalului clubului toate materialele necesare, şi anume termometre de detecţie a temperaturii de la distanţă, materiale dezinfectante, mănuşi, măsti, şi tot ce mai este nevoie pentru ca sportivii şi antrenorii Coronei să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii de maximă siguranţă”, au explicat oficialii brașoveni. 

CSM Corona Brașov revine la activitate

8 secții are gruparea de la poalele Tâmpei: hochei pe gheață, polo pe apă, fotbal, schi alpin, scrimă, natație, patinaj și handbal. Primele 4 dintre acestea au și sportivi profesioniști (echipa de hochei joacă în Campionatul Național și Erste Liga, cea de polo în Superliga Națională, iar cea de fotbal în Liga a 4-a).

Multă vreme cea mai importantă secție, handbalul, va reveni de asemenea la nivel de seniori în această vară, cu o echipă feminină în Divizia A (al doilea eșalon al țării), după problemele legate de terapia interzisă cu laser și retrogradarea din Liga Națională.

VIDEO / Prim-ministrul Spaniei a dat undă verde revenirii LaLiga în săptămâna 8-14 iunie

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.