International   •   Campionate   •   BUNDESLIGA

Verdictul lui Cristi Balaj: Dortmund a fost furată în derby-ul cu Bayern!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 26 mai 2020

Borussia Dortmund a cerut lovitură de la 11 metri în minutul 59 al duelului cu Bayern Munchen, la un henț comis de Jerome Boateng (31 de ani). Era 1-0 pentru bavarezi, rezultat care s-a înregistrat și la final.

Dortmund a încasat gol cum nu se putea mai prost, cu două minute înaintea finalului primei reprize. Kimmich a marcat cu un lob superb și l-a forțat pe Lucien Favre să mute la pauză. Sancho și Can au intrat în locul lui Brandt și Delaney, dar marea ocazie de gol a venit tot de la Haaland

În minutul 59, atacantul norvegian a șutat dib interiorul careului. Lovitura care se îndrepta spre colțul lung a fost deviată cu cotul de Boateng. Fundașul bavarezilor își pierduse echilibrul, iar în tentativa disperată de a bloca șutul a întins brațul într-o poziție nefirească. 

„Oprește deplasarea cu cotul, își mărește suprafața corpului din dorința de a opri sau devia mingea. Trebuia să dea lovitură de pedeapsă. Rămâne în discuție măsura disciplinară, nu era o situație iminentă, portarul era pe linia porții, așa că trebuia cartonaș galben”

- Cristi Balaj, fost arbitru internațional


Greșeală din camera VAR?

Arbitrul Tobias Stieler a dictat lovitură de la colțul terenului. Surpriza a venit însă din partea arbitrilor video, care, conform imaginilor transmise live la TV, nici măcar nu au analizat faza. Jocul a fost reluat rapid, în ciuda protestelor venite din tabăra gazdelor.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.