Marius Csampar, 45 ani, a fost eliberat din închisoare după 22 de ani și 5 luni, deși fusese condamnat la 99 de ani. Bărbatul din București a fost eliberat condiționat, după de doi judecători au constatat „dovezi temeinice de îndreptare”.
Acesta fusese condamnat pentru patru crime, deși el susține că a comis chiar șase. După mai multe infracțiuni comise până la vârsta de 18 ani, Csampar a avut în 1994 o altercație cu un alt hoț din banda lui și l-a omorât. „L-am apucat cu mâna de cap şi cu mâna dreaptă i-am tăiat complet capul, pe care l-am aruncat în lacul IOR, iar corpul l-am ascuns într-un canal”, spunea Csampar în 1994, potrivit Libertatea.
Doi ani mai târziu, în octombrie 1996, a ucis un om al străzii din Călărași, cu care fura din mașini. „M-am încălecat peste el şi l-am lovit cu una dintre cărămizi în zona capului. În timp ce loveam, mi-a scăpat cărămida din mână şi am luat o altă cărămidă, cu care am continuat să lovesc”. Ulterior a sunat la Poliție să spună că a găsit cadavrul unui bărbat.
La 26 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pentru omor deosebit de grav la 99 de ani de închisoare, iar pe 20 mai a fost eliberat.
Marius Csampar, mesaj după eliberare: „Vezi-ți de familia ta”
La câteva zile după ce eliberare, Csampar a intrat în live pe pagina lui de Facebook pentru a-i transmite „un mesaj„ către cineva care a comentat pe Youtube despre eliberarea lui. „Nu e treaba ta dacă am meritat sau nu să mă eliberez. Vezi-ți de treaba ta, am văzut că ai o familie frumoasă, să-ți trăiască. Bine, asta nu ca o amenințare, e ca o urare. Înțelegi?”.
{{text}}