Fotbal   •   Liga 1   •   GSP SPECIAL

EXCLUSIV De ce e România printre cele mai leneșe țări? Suntem națiunea cea mai pasionată de fotbal din Europa, dar figurăm printre codașe la reluarea meciurilor!

+54 Foto
Liga 1 ar trebui să revină pe 13 iunie

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea   —  vineri, 29 mai 2020

Conform UEFA, suntem națiunea cea mai pasionată de fotbal din Europa. Cu toate acestea, suntem în urma multora, care deja au reluat competiția sau dispută zilnic meciuri amicale. Asta deși numărul lor de infecții cu COVID-19, raportat la milionul de locuitori, e mai mare sau comparabil cu cel de la noi.

La interes pentru fotbal suntem #1 în Europa

De ce ne preocupă atât de tare reluarea campionatului de fotbal? E o întrebare logică într-un context medical și social complicat, toate din cauza pandemiei cu coronavirus. Totuși, România pare cea mai îndreptățită țară din Europa să ceară reluarea fotbalului. Motivul e un sondaj făcut public în urmă cu 5 ani chiar de UEFA. 

Iar studiul a avut o concluzie fabuloasă: România e statul de pe continent cu populația cea mai pasionată de fotbal!!! Conform respectivei cercetări de piață, realizată în 26 de țări europene, 91% dintre românii chestionați au susținut că sunt interesați de fotbal! La același nivel s-au plasat două țări aflate și mai la est: Ucraina și Kazahstan! Procentul celor din Spania și Turcia e de 90%, în vreme ce în Italia e cu 10% sub cel de la noi, în vreme ce în Belgia și Olanda doar 65% din populație e interesată de fotbal! Media populației Europei e de 82%! 


Sondajul UEFA a fost realizat cu ajutorul uneia dintre cele mai renumite firme în domeniu, Repucom, o companie de măsurare cu sediul în Stamford, Connecticut, care se ocupă cu măsurarea, evaluarea și analiza informațiilor sportive.

Fotbal încă n-avem

Liga și Federația încă mai revizuiesc protocolul de desfășurare a meciurilor din Liga 1, în vreme ce autoritățile statului, Ministerul Tineretului și Ministerul Sănătății, avertizează în fiecare luare de poziție publică despre faptul că „nu trebuie să ne relaxăm și analizăm cu maximă responsabilitate când și în ce măsură vom relua competițiile sportive". 

Măcar din punctul de vedere al fotbalului, România e astăzi în urma multor țări de pe continent. Indiferent că acestea fac sau nu parte din Uniunea Europeană. Și, mai important, indiferent dacă au fost mai puțin sau mai mult lovite de pandemia cu coronavirus. 


Abia ieri, Klaus Iohannis a anunțat că pot fi reluate competițiile din 1 iunie, cele în aer liber, însă în ultimele două săptămâni, cluburile din Liga 1 au fost nevoite să stea închise în cantonament, jucătorii n-au avut voie să meargă acasă, ba nici măcar să se antreneze în grup mai mare de 4 persoane. În plus, nu s-a disputat până acum niciun meci amical, deși peste fix două săptămâni va avea loc primul joc oficial din campionat.

31%din cele 19 echipe din liga secundă, Daco Getica se retrăsese, vor mai disputa meciuri în actualul sezon, în care FRF a decis să se joace doar pentru promovare

100%din cele 16 echipe din Liga a 2-a din Cehia vor disputa restul meciurilor rămase de jucat; prima etapă deja a avut loc în această săptămână

Alții au fotbal

Toate aceste restricții extreme sunt într-un contrast izbitor cu ce se petrece în alte țări. Unele au și început să joace. Dintre cele 7 state care deja au repornit industria fotbalului, doar două stau mai bine decât România privind numărul persoanelor infectate cu COVID-19, raportate la milionul locuitori. Ungaria e la jumătate din nivelul nostru, iar Polonia are doar 600 de pozitivi, față de 950 la noi. În schimb, țări care au fost și sunt mai lovite decât România au avut deja partide de fotbal. 

În afara Germaniei, o țară extrem de dezvoltată și cu un sistem medical excepțional, au mai reluat jocurile și Armenia, Estonia, Danemarca sau Cehia. Aceasta din urmă e în aceeași situație cu România privitor la cazul îmbolnăvirilor, dar a avut prima confruntare pe terenul de fotbal pe 23 mai. Cu 3 săptămâni înaintea Ligii 1!

79%din populația Cehiei e interesată de fotbal, conform studiului realizat de Repucom pentru UEFA, în 2015, cu 12 procente sub nivelul României, Cehia având același raport cu noi al numărului de infectați raportat la fiecare milion de locuitori

Alții au și amicale

În plus, România a fost foarte reticentă la a da undă verde disputării jocurile amicale. Până acum n-a permis și nici n-a anunțat în mod clar dacă o va face. În Europa există o lungă listă cu țări care deja permit acest lucru, iar flashscore.com conține zi de zi chiar și câte 20-30 de partide amicale, din diverse locuri. 

Printre țările care au dat „verde" amicalelor se numără Islanda, țară care a raportat 5.000 de îmbolnăviri la milionul de locuitori, de peste 5 ori mai mult decât România, dar și Portugalia, Israel, Austria, Serbia. Sunt doar câteva exemple că la noi s-a adoptat politica pașilor mărunți. Iar fotbalul a întârziat și se va relua cu mult în urma altor state care s-au confruntat cu același nivel al pandemiei ca România

76%din populația Austriei e interesată de fotbal, conform studiului realizat de Repucom pentru UEFA, în 2015, cu 15 procente sub nivelul României

FOTO Cele mai spectaculoase cadre surprinse în timpul pandemiei de coronavirus din București

Riscul de infectare la fotbal e aproape zero!

Ministerul Sănătăţii din Danemarca a efectuat un studiu, împreună cu Universitatea din Aarhus, pentru a afla în cât timp te poţi infecta cu coronavirus dacă te afli în apropierea unei persoane bolnave. Concluzia e că partidele de fotbal nu ar constitui un pericol. 

„E nevoie de o perioadă de 15 minute în care un jucător să se afle la mai puţin de 2 metri de un adversar sau coleg infectat pentru a se îmbolnăvi şi el. Dar un fotbalist va sta în jur de 1 minut şi jumătate, în medie, lângă alt jucător pe timpul unui meci, deci pe parcursul unui meci e practic imposibil să se infecteze cineva" a fost concluzia virusologului danez Allan Randrup Thomsen.

0 cazuride fotbaliști, arbitri, membri ai staff-ului sau alți oficiali au fost depistate pozitiv de când s-au reluat campionatele, în țările care au decis acest lucru

Începem odată cu țările în care au fost cele mai mari focare!

Poate argumentul cel mai elocvent că România s-a mișcat într-un ritm foarte lent pentru a reporni fotbalul e faptul că Liga 1 e programată să revină în același weekend în care țările europene care au avut cel mai mult de suferit din cauza coronavirusului se gândesc sau deja au decis să reia competiția internă. 

Spania a anunțat oficial că pe 11 iunie va programa primul meci, în vreme ce Italia și Anglia au și ele în plan tot zilele de 13/14 iunie pentru a juca din nou. Aceste țări au avut un raport al infectărilor la milionul de locuitori incomparabil mai mare decât România: Spania 6.000, Marea Britanie 4.000, iar Italia ne depășește și ea, cu 3.900.

Ne-am oprit înaintea lor, pornim după ei!

Liga 1 a spus stop pe data de 9 martie, atunci când s-a disputat ultimul meci, Voluntari - Hermannstadt 1-1. Unele dintre țările europene au întrerupt competiția la o săptămână după România, dar și-au reluat sau își vor relua campionatele înaintea noastră.

7 țăriau decis să nu mai dispute niciun meci din actualul campionat: Franța, Belgia, Olanda, Scoția, Cipru, Gibraltar, Luxemburg

Impactul financiar al fotbalului în România:

  • Bugetul tuturor cluburilor din Liga 1 pe anul 2019 a fost aproape de 100 de milioane de euro
  • Drepturile TV pe un singur an se ridică la 28 de milioane de euro
  • Cifra de afaceri anuală a caselor de pariuri, al căror rulaj din partea pariorilor se datorează în mare măsură meciurilor de fotbal, se ridică la 750-800 de milioane de euro

VIDEO Președintele Klaus Iohannis dă undă verde sportului: „Competițiile se pot relua de la 1 iunie, dar fără spectatori!”

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.