Ioan Mărginean, președintele celor de la Gaz Metan, a dezvăluit că Direcția de Sănătate Publică (DSP) a verificat ieri clubul din Mediaș.
Deși rezultatele controlului au fost în favoarea lui Gaz Metan, Mărginean recunoaște că s-a panicat în momentul în care i-a observat pe angajații DSP.
„Am avut ieri un control DSP, de Înălțare. Am tremurat puțin. Au fost o echipă destul de mare. A fost un șoc! Dar oamenii au fost profesioniști. Le-am pus toate hârtiile la dispoziție, de la A la Z.
Ne-a ajutat Dumnezeu, n-am primit niciun avertisment. Doar ne-au atras atenția să continuăm cu aceste măsuri. Numai de o amendă nu aveam nevoie acum”, a declarat Mărginean, la ProX.
Ioan Mărginean, președinte Gaz Metan: „Avem noroc că suntem un oraș mic”
De asemenea, oficialul clubului care a reușit în premieră calificarea în play-off-ul Ligii 1 în acest sezon a vorbit, în stilul caracteristic, despre condițiile pe care jucătorii le au din punctul de vedere al alimentației.
„Mâncarea vine caldă la jucători, avem noroc că suntem un oraș mic. Am avut o singură reclamație, de la Nicolae Dumitru, care voia paste. Eu știam că fotbalistul român preferă ouă ochiuri cu șuncă. Mai e și Marius Constantin, care a devenit vegan, nu mai vrea carne. Se alege din 7 meniuri”
Ioan Mărginean, președinte Gaz Metan Mediaș
Ioan Mărginean
{{text}}