Bayern Munchen e singura echipă cu precentaj integral de la reluarea Bundesligii, iar în această etapă are meci ușor contra Fortunei, formație clasată pe poziția a 16-a. Partida e programată sâmbătă, de la ora 19:30.
În tur, Bayern s-a impus cu 4-0, iar în ultimele 6 întâlniri directe bavarezii au marcat de fiecare dată câte cel puțin 3 goluri, câștigând de 5 ori și remizând o dată.
Bayern, lecție de fotbal cu Dortmund
Victoria din runda precedentă, 1-0 la Dortmund, îi conferă lui Bayern un avans de 7 puncte în fruntea clasamentului, cu 6 etape înaintea finalului de sezon. Hansi Flick a pregătit cu adevărat bine partida, reușind să neutralizeze, în cea mai mare parte, atuurile oaspeților.
Dortmund este echipa din Bundesliga care atacă cel mai mult pe flancuri, desfășurând numai 21% din acțiunile ofensive pe centru, iar Bayern a blocat foarte bine micile grupuri de comando pe care Dortmund le-a deplasat pe lateralele terenului.
Cei doi mijlocași centrali, Goretzka și Kimmich, s-au deplasat permanent dintr-o extremă în alta a gazonului, acolo unde se afla balonul. Mijlocașii de bandă, la rândul lor, nu au ezitat să traverseze întreaga suprafață laterală pentru a-și veni în ajutor unul altuia, atunci când a fost cazul. Ba, mai mult, Lewandowski, care nu a strălucit în atac, a avut totuși o contribuție foarte mare la blocarea adversarilor, coborând permanent în zona de mijloc.
Fortuna, ghinionista finalului de sezon
Despre Fortuna se poate spune că este o echipă ghinionistă. În următoarele 4 etape urmează să joace cu Bayern și Leipzig în deplasare și cu Dortmund acasă. De la revenirea Bundesligii, s-a comportat destul de bine, singura scăpare fiind remiza de acasă cu Paderborn, 0-0, într-o partidă în care a dominat ostilitățile. La Koln a avut 2-0, însă s-a văzut egalată în minutele 88 și 90, iar în ultima rundă a învins-o pe Schalke, 2-1.
Pont pentru pariuri: Fortuna mai multe cartonașe, cota 1.73
Date statistice pentru Bayern - Fortuna
- Bayern e echipa cu cea mai bună posesie de campionat, 62.6%, în vreme ce Fortuna are o medie de 46.4%
- Bayern e lider și în clasamentul șuturilor, expediind 18.4 pe etapă
- Fortuna e echipa care a luat cele mai multe cartonașe, 69
- Bayern faultează foarte puțin, 9.3 faulturi în meciurile de acasă
- Bayern dă jucătorul cu cele mai multe assist-uri, Thomas Muller (17)
- Bayern dă și golgeterul Bundesligii. Lewandowski a marcat 27 de goluri
- Lewandowski nu a marcat niciodată contra Fortunei Dusseldorf
- Golgeterul Fortunei, Hennings, a marcat de 12 ori, însă niciuna dintre reușite nu a venit contra formațiilor din Top 6
- În ultimele 14 etape, Bayern are 13 victorii și 1 remiză
- La ultima vizită pe terenul lui Bayern, Fortuna a remizat, scor 3-3
{{text}}