Ședința comună dintre reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului, cei de la Ministerul Sănătății și entități din lumea sportivă s-a încheiat.
Cea mai importantă măsură este aceea că fotbaliștii nu vor mai fi obligați să rămână în cantonament după încheierea celor 14 zile de izolare.
După ce se încheie cele 14 zile de izolare, cluburile nu mai sunt obligate să păstreze jucătorii în cantonament. Comisia a emis aceste propuneri, iar ordinul în sine, care le va face obligatorii, va fi dat în fie în această seară, fie mâine.
Așa arată draftul propus de comisie
Anexa 1 Competitii Outdoor by Gazeta Sporturilor on Scribd
Comisia a mai analizat o variantă de lucru, conform căreia nu doar echipa care are în lot jucătorul depistat cu Covid-19 ar fi trebuit să intre în carantină. În aceeași situație s-ar fi aflat și ultimele două formații cu care s-a înfruntat. Varianta a rămas la stadiul de discuții, fără aplicabilitate.
Secretarul general LPF virulent: ”Gata! Ajunge! Suntem într-o situație ridicolă și aberantă!”
Blocarea echipelor în continuare în cantonamente e amendată virulent și de secretarul general LPF, Justin Ștefan:
„Suntem într-o situație ridicolă. Cu câteva ore înainte să expire protocolul și regulile de la momentul ăsta, nu știm ce să le spunem cluburilor. Le-am spus să nu iasă din cantonament. Nu pot susține o idee care ar putea produce prejudicii sau să ne ducă într-o discuție pe care nu vrem s-o susținem, dar, în același timp, nicăieri în Europa nu se face așa ceva. Deja au acceptat să stea 14 zile în izolare, au plătit zeci de mii de euro, au acceptat să facă sute de testări, alți bani, altă distracție. I-am testat și i-am răstestat. Gata! Ajunge!".
Acesta a continuat: „Imaginați-vă un jucător de la Viitorul care iese la geam la hotelul Iaki și-i vede pe toți la terase și la plajă. Cum îi explici să stea închis în cameră, iar ăia să se distreze pe afară? Nu poți! Sunt oameni tineri, unii chiar copii, au energie, au nevoi pe care nu le poți gestiona cu atâta ușurință. Hai să terminăm cu aiurelile astea și cu poveștile că fotbalul are vizibilitate și să nu se producă prejudicii de imagine. Păi, prejudiciile de imagine se produc în momentul în care le refuzi fanilor să vadă fotbal pe televizor și vreo 500 la stadion. Pentru că nu-mi poate spune nimeni că putem juca o piesă de teatru în parc, cu câte un loc distanță, dar nu putem merge 500 de inși pe stadion. E aberant!".
{{text}}