Arădenii rîd de "scandalul bricheta" înaintea jocului direct cu Steaua
"Bătrîna Doamnă" suferă, dar nu şi-a pierdut de tot simţul umorului. Ieri, preşedintele arădenilor, Nicolae Bara s-a amuzat pe seama "scandalului bricheta".
"Au apărut o serie de filosofi ai fotbalului după acest incident, cu reacţii dintre cele mai amuzante. Eu zic că Steaua a înfiltrat un lunetist în tribuna rapidistă, iar cînd Deacocu a ajuns în vizor, a lansat bricheta. Pac!", a spus Bara, care a avertizat, însă, că fotbalul românesc a intrat într-o eră periculoasă.
"Ghinionul arbitrului a fost că, de data aceasta, l-a nimerit. În rest, Pancu ia o piatră în cap la Craiova, la Buzău se intră cu pistoalele şi nu se întîmplă nimic. Poate e nevoie să moară cineva pentru a se realiza că s-a ajuns prea departe", a continuat oficialul arădean, care a solicitat măsuri dure din partea FRF şi-a cerut un nou moment zero pentru fotbal, după cum meciul cu Steaua poate fi un nou început şi pentru UTA. "Nu stăm foarte bine, nu avem speranţe foarte mari. Dar, dacă ne-am prezentat, înseamnă că jucăm. Cît timp sînt şanse, vom juca", a încheiat Bara.
"Poate îşi aminteşte Marius Lăcătuş că a antrenat UTA un an şi jumătate şi ne dă un punct. Glumesc. Trebuie să ne ajutăm singuri"
Nicolae Bara, preşedinte UTA
420 de zile a stat Marius Lăcătuş pe banca "Bătrînei Doamne", cu care a avut şi contract de jucător
Prime blocate
UTA va juca azi, contra Stelei, fără prime. Managerul Adrian Alexandrescu a anunţat că jucătorii au recompensele blocate pînă revin în bătălia pentru evitarea retrogradării. "Nici n-a fost nevoie să le dau prime. N-au cîştigat nici un meci", a recunoscut, pe de altă parte, preşedintele Nicolae Bara.
Fără suporteri
Cu un singur punct obţinut în 6 meciuri, UTA nu va avea sprijinul galeriei la meciul de azi. E prima partidă din acest sezon în care suporterii refuză să-i însoţească pe jucători. "Ne-am săturat să fim luaţi de fraieri", a declarat unul dintre liderii galeriei pentru sportarad.com.
{{text}}