Fotbal   •   Liga 1   •   dinamo

Conducerea lui Dinamo le-a comandat jucătorilor să rămână la Săftica

Conducerea lui Dinamo le-a comandat jucătorilor să rămână la Săftica

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 29 mai 2020

Dinamoviștii au ”driblat” cantonamentul, au plecat, s-au întors, nu știu dacă să mai rămână sau au voie să plece! Justin Ștefan, de la LPF, i-a mai liniștit, iar DSP a făcut un control inopinat dimineață, la Săftica.

Ironia sorții: să pleci din cantonament, apoi să afli că nu trebuia s-o faci și riști tot felul de pedepse, să te întorci mai devreme cu 24 de ore decât era prevăzut inițial, iar după ce ajungi la baza de pregătire să afli că oamenii ce impun regulile tocmai au decis că este liber să pleci din cantonament! "Și-acum noi ce facem? Adică, teoretic, putem pleca?" erau întrebările pe care și le puneau dinamoviștii după ce-au citit concluziile întrevederii oficialilor din Ministerul Sănătății, Ministerul Sportului și entități din lumea sportului.

Până la urmă, după ce s-au adunat în cantonament, fiecare la ora la care a putut - unii oricum au preferat să rămână la Săftica pe durata "zilelor libere" -, fotbaliștii au făcut o mișcare. Apoi au căzut pe gânduri: "Ne-au zis că vom mai sta două săptămâni, preventiv, acum citim că am putea pleca. Am citit că am fi încălcat regulamentul, joi noaptea. Apoi, ni s-a spus că nu riscăm nimic, că protocolul nu prevede nicio sancțiune. Ni se pare bătaie de joc". Preventiv, staff-ul medical a transmis că va mai efectua niste teste de sânge legate de COVID-19. Aceasta după ce, întâmplător, dimineață, baza de pregătire de la Săftica a fost verificată și de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. "Un control inopinat, așa cum s-a făcut în toată Liga 1", susțin dinamoviștii.

Speriați și fără să știe concret dacă au greșit prin părăsirea cantonamentului după două săptămâni de izolare, dinamoviștii au primit un semnal pozitiv din partea secretarului general al LPF, Justin Ștefan: "Cea mai mare problemă a lui Dinamo este vânzarea clubului. În chestiunea de care mă întrebați, protocolul FRF nu prevede sancțiuni, pe parte sportivă! Aștept o informare din partea clubului Dinamo, pe vorbe mi-e greu să fac aprecieri".


"Echipa s-a adaptat destul de bine la condițiile de antrenament impuse de autorități. S-au respectat toate regulile. Jucătorilor li s-au părut anormale niște lucruri, la fel și mie, dar a trebuit să ținem cont de aceste măsuri, până la urmă a fost spre binele tuturor"

Adrian Mihalcea, antrenor Dinamo



"Chiar dacă organismul pe care-l reprezint este cel ce-a instituit setul de reguli, nu pot eu să mă pronunț asupra situației. Vă recomand să vorbiți la Ministerul Sportului și Direcția de Sănătate Publică"

Raed Arafat, șeful DSU

Declinul incomensurabil al lui Patrick Petre, explicat de un fost oficial de la Dinamo: "Toate aceste lucruri l-au tras în cap"


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.