Billel Omrani, 27 de ani, atacantul celor de la CFR Cluj, e de mai mult timp în atenția unor echipe din străinătate, existând șanse importante ca francezul să plece din „Gruia” în această vară.
Celtic Glasgow, fosta adversară a ardelenilor din preliminariile Champions League și din Europa League, e una dintre echipele interesate de Omrani, însă și alte cluburi din Anglia sau Franța ar dori să-l transfere pe atacant.
Bogdan Mara, directorul sportiv al lui CFR Cluj, a vorbit pentru publicația The Sun despre situația lui Billel Omrani, care e principalul marcator al „feroviarilor” din actuala stagiune.
„Am primit oferte pentru Omrani”
„Am discutat cu mai multe cluburi şi am primit oferte. Celtic a făcut o propunere, la fel şi un club din Anglia. Când ofertele au venit, aveam nevoie de el în cupele europene. Încă avem nevoie de el.
Cred că preţul cerut de noi, 3 milioane de lire sterline, este un preţ corect, iar cluburile au rămas interesate.
Cred că, odată reluat fotbalul, aceste cluburi interesate vor reveni cu oferte. Este un jucător excelent care s-a bucurat de un sezon excelent, atât în România cât şi în Europa. Dar vom analiza ce oferte vom primi şi vom decide totul când vom reveni pe teren
13 goluriîn 38 de meciuri a reușit Omrani pentru CFR Cluj în acest sezon, în toate competițiile
37 de goluriîn 141 de meciuri are Omrani per total, în tricoul campioanei României
{{text}}