Liga 2

Profit maxim

Articol de Cosmin Lucaci  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fotbaliştii de la Gaz Metan s-au impus printr-un gol norocos la Cîmpia Turzii, ajungînd din urmă liderul FC Argeş

Jucătorii de la Gaz Metan Mediaş au intrat în zodia norocului. Trupa lui Cristi Pustai s-a impus greu la Cîmpia Turzii, în urma unui gol marcat cu şansă de căpitanul Boaru. "Găzarii" au profitat şi de semieşecul liderului FC Argeş la Rîmnicu Vîlcea, cu care se află la acelaşi număr de puncte, 49.

Medieşenii au început slab prima repriză, vîrfurile Boaru şi Prodan fiind anihilate de fiecare dată de defensiva eroică a "sîrmarilor" condusă de micuţul Paul Ghenţi. Astfel se explică faptul că primul şut pe spaţiul porţii al oaspeţilor s-a înregistrat abia în minutul 45, cînd Curtean a şutat slab de la 17 metri.

Jocul "găzarilor" s-a animat abia în partea a doua, cînd ocaziile lui Zaharia (55) şi Gego (56) au anunţat unicul gol al întîlnirii. Mingea trimisă de Boaru de la 25 de metri a prins o denivelare de teren la 3 metri în faţa portarului Perianu, lăsat fără replică de efectul ciudat al mingii (63). Gaz Metan a încercat desprinderea spre final, însă Zaharia (66) şi Gego (75) n-au prins cadrul porţii. Disperaţi, "sîrmarii" au forţat egalarea în prelungiri. Pînă şi portarul Perianu a cerut voie să participe la ultimul corner (91) dar a fost oprit de tehnicianul Purdea.

Fără calcule
Cristian Pustai, tehnicianul medieşenilor a recunoscut că echipa a avut noroc la înscrierea golului de către Boaru, traiectoria mingii fiind influenţată de o denivelare de teren. "Mă bucur că am obţinut trei puncte atît de necesare. Pot să spun că am cîştigat şi cu noroc. E păcat că la nivelul ligii a doua avem astfel de terenuri. Nu putem vorbi încă de promovare. Abia după Paşti vom putea spune ce şanse avem", a spus Pustai.

Bumerang
Tehnicianul lui ISCT s-a plîns la finalul partidei de starea proastă a gazonului. El a dezvăluit că o parte din jucătorii săi nu au dorit ca suprafaţa să fie nivelată pentru a le pune probleme "găzarilor". "Am pregătit meciul în primul rînd să nu primim gol. Am avut maxim două şuturi pe spaţiul porţii, a fost şi terenul denivelat, dar se pare că a fost un dezavantaj pînă la urmă. I-am întrebat pe jucători înainte dacă vor să tăvălugim terenul, dar unii n-au fost de acord. Mă îngrijorează ineficienţa atacanţilor", a declarat Dorel Purdea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.