Fanii lui Dinamo, care au strâns 500.000 de euro pentru a ajuta clubul, se implică activ în organigrama echipei roș-albe și se opun planurilor lui Ionuț Negoiță.
Doi dintre oficialii grupării, Ionel Dănciulescu și Florin Prunea, sunt la final de contract, urmând ca de la 1 iulie să fie liberi. Finanțatorul Ionuț Negoiță nu ar mai dori să continue niciunul și a decis ca Bogdan Bălănescu, directorul general, să fie cel care conduce clubul, lăsându-i pe Danciu și Prunea fără atribuții.
Fanii lui Dinamo îl vor pe Dănciulescu
Însă suporterii din PCH și din programul DDB, care au început să aibă un cuvânt greu de spus la club, ar vrea ca fostul golgeter să continue ca team-manager în Ștefan cel Mare.
Practic, i-au pus o vorbă bună lui Danciu-gol, care și-a donat din trofeele și din medaliile sale pentru a susține demersul fanilor de a face rost de bani ca să preia pachetul de acțiuni de la Negoiță. În schimb, Florin Prunea nu este agreat de suporteri. Părțile nu s-au mai împăcat de vara trecută, când s-au certat după aducerea lui Eugen Neagoe ca antrenor.
{{text}}