Prezent la GSP Live, Ciprian Paraschiv - președintele lui Poli Iași - a vorbit despre problemele financiare de care s-a lovit clubul său din cauza testelor pentru COVID-19.
Paraschiv a explicat că până acum s-au cheltuit deja 10.000 de euro pentru testarea, urmând ca după reluarea campionatului să se mai efectueze câteva seturi de teste. Acesta aproximează că suma se va ridica la un total de 30.000 de euro. Problema cluburilor din Liga 1 este că ele trebuie să achite integral aceste teste, pentru că FRF nu vrea să intervină financiar.
„Aș vrea ca Federația să vină cu soluții și să ajute cluburile. Acum vreo trei săptămâni am avut o ședință comună FRF – LPF, prin care colegii mei de la Liga 1 au cerut Federației să ne sprijine cu contravaloarea testării. Sunt destul de scumpe, la a treia testare am ajuns undeva la 10-11 mii de euro.
Burleanu a spus foarte clar că atât timp cât voi, cluburile din Liga 1, nu ați vrut să dați 5% către cluburile din Ligile 2 și 3, atunci nici aceste eșaloane nu vor vrea să vă dea din banii lor. Probabil se va folosi acea rezervă de bani pentru testarea echipelor din eșaloanele secunde.
Conform graficului fixat de forurile noastre, vor continua testările. Practic vor fi testări cu 2-3 de zile înaintea meciurile, după care din 14 în 14 zile. Eu zic că vor mai fi cel puțin 6 testări, încă 20.000 de euro”.
„Trebuie să avem în vedere că un club din Liga 1 are cheltuieli mult mai mari decât unul din Liga 3. Noi trebuie să avem 5 grupe de copii și juniori, o academie bine structurată. Există plusuri și minusuri. Liga 1 are bani mai mulți din drepturile TV, dar și cheltuieli mai multe și nu poate atrage bani din fonduri publice, cum pot atrage ligile inferioare” -Ciprian Paraschiv, președinte Poli Iași
{{text}}