„Sensei” Florentin Marinescu, preparatorul fizic care a lucrat la Steaua în perioada în care echipa roș-albaștrilor a câștigat Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei, e făcut dezvăluiri în premieră în prima ediție a emisiunii „Prietenii lui Ovidiu” din noul sezon.
Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioanițoaia, este difuzată în fiecare miercuri seară, de la ora 20:00, pe GSP.RO
- Zi-mi ce făceai tu la Steaua că aia ne interesează!
- Cu bagajul și ranița pe care mi le-am luat din artele marțiale am adus la Steaua o mare bucată psihologică. Stăteam mult de vorbă cu jucătorii, găseam sinapse și lucruri despre viața lor personală. Încercam să le rezolvăm. Oamenii trebuie să fie relaxați, echilibrați, ei să joace doar fotbal. Am avut o contribuție importantă și eu! Cei de afară spun că Steaua a avut jucători mult mai buni înainte, dar rezultatele cele mai bune au fost doar când am fost eu. Nu e un semn de întrebare?
- Ai avut jucători așa, mai cu probleme?
- Am avut un fotbalist care mi-a displăcut, dar pe care l-am apreciat întotdeauna, pentru că era cel mai bun pasator din România. Petcu!
- Ștefan Petcu.
- Da, un jucător fabulos, cu stâng, drept, dar care n-avea un comportament de sportiv de performanță.
- Era mai boem.
- Sună prea frumos. Trebuie să ne ducem în altă zonă...
- Și ce s-a întâmplat?
- Eu i-am spus lui Alecsandrescu că Petcu nu se încadrează. Că e un jucător mort, care nu aduce nicio contribuție. El strica toată atmosfera pe o săptămână întreagă, chiar dacă avea trei pase geniale. Eu am fost de acord ca el să fie cedat de Steaua, deși îl făcuse pe Lăcătuș extraordinar, prin ce pase îi dădea. Dar cu el în echipă nu ajungeam niciodată la marea performanță!
- Dar decizia finală...
- Hotărârea să plece a luat-o Alecsandrescu, dar eu i-am spus părerile mele despre anumite lucruri!
- Lăcătuș vrei să zici că el executa tot ce-i ziceai tu?
- La mine nu exista să facă cineva altceva decât ziceam eu sau să nu facă sută la sută. Nu inventăm acum altă istorie, dar la mine nu comenta nimeni! Lăcătuș a fost mereu un rebel și așa îl văd și eu. Este o imensă inimă rebelă. A fost și va rămâne un rebel. Un tip pe care te poți baza însă sută la sută dacă-l ai prieten, devotat total. Dacă cineva mă întreabă de Steaua din perioada aia, eu îl pun pe Lăcătuș ca jucătorul cu o inimă deosebită.
- Cine a avut cel mai mare merit pentru performanța din 1986?
- Toată lumea! Eu mi-am făcut treaba sută la sută la Steaua. Și l-am auzit acum câteva luni pe Gabi Balint, pentru prima dată când a spus ce-am făcut cu ei. Și mi-a mulțumit!
- Și Duckadam a avut o performanță colosală!
- Da, Duckadam a avut un merit extraordinar, dar nu el a câștigat meciul cu Barcelona. Nu e normal să spunem asta și nu e adevărat. Duckadam și-a făcut treaba așa cum și-a făcut-o și echipa. Dacă echipa nu-și făcea treaba, el nu mai ajungea să apere! Nicio echipă nu stă într-un sigur jucător. Echipa a câștigat, nu Duckadam! Fiecare și-a pus ajutorul în sprijinul echipei.
{{text}}