Liga 1

EXCLUSIV VIDEO Mărturie incredibilă în direct! Dani Coman admite că s-a bătut în lupte ilegale de tipul Fight Club: „Alexa era promoterul meu”

Dani Coman a recunoscut la GSP Live că se bătea organizat

Articol de Răzvan Cîrceag  —  Thursday, 04 June 2020

Fostul portar Dani Coman (41 de ani) a oferit mai multe detalii incredibile, în direct la GSP Live, despre o legendă care circulă în fotbalul românesc: faptul că s-ar fi bătut organizat în lupte ilegale. 

Apropiații lui Dani Coman susțin că actualul președinte executiv de la Astra a participat la luptele ilegale în perioada în care juca la Rocar. El mergea noaptea și participa la lupte fără reguli cu adversari, dintre care mulți proveneau din lumea interlopă. Bătăile erau organizate în diferite locații neoficiale din București, inclusiv în ganguri. Cei care asistau la aceste lupte puteau paria pe cei doi combatanți. 

În direct la GSP Live, fostul portar nu a negat că participa la lupte ilegale, la începutul carierei sale, și a dezvăluit că Dan Alexa (40 de ani), actualul antrenor al Rapidului, era promoterul său. 

VIDEO Dani Coman vorbește despre bătăile organizate la care a participat

„A trecut extrem de mult, au fost multe lucruri pe care le-am făcut în viața mea și de care nu sunt mândru. Vreau să zic doar că Dan Alexa a fost un promoter bun. Încă din perioada în care eram colegi la Rocar. Au fost momente uneori când ne câștigam existența și din alte lucruri. Nu numai din fotbal. Erau bani cu care să trăim, nu erau bani cu care să te îmbogățești. Au fost cazuri izolate”. 

Dani Coman a vorbit la GSP Live și despre primul său cadou pe care l-a primit: o pereche de mănuși de box. 

„Primul cadou pe care l-am primit eu, îmi amintesc că aveam 5 ani, a fost o pereche de mănuși de box. Tatăl meu a făcut box mulți ani, a fost un sportiv foarte bun. S-a lăsat prematur pentru că a avut unele probleme. Făceam în paralel și box și fotbal, după care mi-am dat seama că fotbalul îmi place mai mult și îmi oferă mult mai multe oportunități”.  

Citește și alte știri de la GSP Live:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.