Liga 1

Anamaria Prodan l-a desființat pe Cornel Dinu: „Purtător ilegal de creier! L-aș interzice peste tot”

Anamaria Prodan l-a criticat din nou pe Cornel Dinu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 05 iunie 2020

Anamaria Prodan (47 de ani), care tocmai a împrumutat clubul Hermannstadt cu 350.000 de euro și a căpătat astfel un post în Consiliul Director al clubului, a vorbit din nou în termeni duri despre Cornel Dinu (71), cei doi având și în trecut mai multe schimburi de replici violente.

„Dinu, prin ceea ce a făcut în ultima perioadă, a șters cu buretele absolut tot. Vorbesc cu foarte mulți oameni din fotbal. 90% dintre ei mă întreabă atât: «Tu poți să crezi așa ceva?» și eu spun că nu. Este, cum spune de multe ori Cornel Dinu, «purtător ilegal de creier»

Ferească Dumnezeu să ajungi să îmbătrânești așa și să arunci cu noroi, în primul rând în tine. Lumea spune că poate și-a pierdut mințile la bătrânețe, dar a rămas o emblemă, un jucător fabulos. Însă care este jucătorul fabulos? Care a șpăguit? Care s-a dus cu geamantane de bani?”, a declarat Anamaria, citată de Prosport.

Anamaria Prodan: „L-as interzice peste tot pe Dinu”

De asemenea, agentul a taxat dur filmarea cu Dinu devenită virală, în care legenda lui Dinamo folosește un limbaj grosolan la adresa lui Gigi Mulțescu, Ioan Andone și Dumitru Moraru

„Am simțit greață. Nu ai cum să fii atât de «low class», dar să ai pretenția ca oamenii să te respecte, că ești marele procuror, acel mare deștept. Un om cu educație nu are cum să se pună în pozițiile astea niciodată. Să iasă, la 70 de ani, să arunce cu noroi în munca colegilor lui, într-un club precum Dinamo București, care îi dă să mănânce și în ziua de astăzi... pentru că are o pensie la Dinamo.

Este o lipsă crasă de educație. Ca să arunci cu noroi în munca unei generații, să îi faci să plângă… mi se pare atât de josnic! Eu l-aș interzice peste tot! Numai pentru faptul că își bate joc de munca lui și de imaginea lui. Nimeni nu mai dă doi bani pe ce spune Cornel Dinu”, a mai spus Prodan.

VIDEO De ce nu îl mai are la suflet Anamaria Prodan pe Cornel Dinu

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.