Sârbul Aleksandar Katai a fost dat afară ieri de LA Galaxy. De vină sunt comentariile făcute de nevastă pe rețelele sociale la protestele de stradă după uciderea lui George Floyd.
- CONTEXT: George Floyd a fost omorât de un polițist din Minneapolis (Minnesota), după ce a fost presat cu genunchiul pe gât până și-a dat ultima suflare;
- Crima a provocat proteste de proporții în Statele Unite ale Americii, cu epicentrul la Minneapolis. Unele dintre proteste au degenerat, iar președintele Trump a cerut intervenția Gărzilor Naționale;
- Lumea sportului nu a rămas impasibilă. Starurile din NBA, în frunte cu LeBron James, s-au alăturat unei campanii intitulate „Nu pot respira”;
Un fotbalist din MLS nu va mai relua sezonul întrerupt de pandemie. Los Angeles Galaxy l-a dat afară, dar nu pentru că ar fi încălcat carantina ori protocolul sanitar american, ci din cauza soției!
Doamna Katai a postat comentarii rasiste pe rețelele sociale la adresa celor care au protestat pe străzi după uciderea de către poliție a afro-americanului George Floyd, 46 de ani, în Minneapolis. Aceasta îndemna deschis la „omorârea" manifestanților, pe care i-a calificat „prea dezgustători".
A jucat doar două meciuri pentru LA Galaxy
Fosta echipă a lui Ibrahimovic a dezaprobat seria de mesaje „rasiste și violente" postate de Tea Katai, afirmând că „se opune vehement oricăror forme de rasism și apelării la forță și e împotriva celor ce vor relaxarea eforturilor pentru asigurarea egalității între rase".
„Îmi asum toată responsabiltatea"
Imediat, s-a disociat de atitudinea nevestei și Aleksandar, venit la Galaxy de la Chicago Fire și fost anterior în Europa la Olympiakos, Steaua Roșie și Alaves: „Aceste idei distribuite pe net nu sunt cele tolerate în familia mea. E o greșeală și-mi asum întreaga responsabilitate".
Tardiv însă. Katai, mijlocaș de 29 de ani, nu jucase decât două meciuri în 2020 pentru LA.
{{text}}