Un „11” Under 23 al lui CS Universitatea Craiova, cu bătaie spre sezonul viitor, are o valoare de piață de 8,05 milioane de euro. 7 dintre echipele de Liga 1 nu ating această sumă nici adunând toți jucătorii din lot.
Craiova lui Mihai Rotaru n-a ezitat să dea drumul mai multor jucători începând cu luna martie, când s-a întrerupt campionatul din cauza pandemiei. Oltenii s-au despărțit, pe rând, de Ivan Martici, de Claude Dielna sau de Tiago Ferreira. Și nici nu se grăbesc prea tare să achiziționeze pentru sezonul viitor.
Și din considerente financiare, pentru că piața a fost dată peste cap de noul coronavirus, dar și pentru că au spatele asigurat, în mare măsură.
GSP a „forțat" un "unsprezece" de viitor al oltenilor, oprindu-se asupra celor mai buni tineri jucători aflați la dispoziție, cu vârste până în 23 de ani. A fost luat în calcul și Vladimir Screciu, a cărui întoarcere în club, după doi ani petrecuți în Belgia, la Genk și Lommel, e tot mai aproape. Concluzia?
Potrivit cotelor de piață de pe transfermarkt.de, o autoritate în materie, această echipă este mai valoroasă decât fiecare lot, luat în parte, de la jumătate din cluburile de Liga 1! Chiar și fără fundașul central Ionuț Mitran, internațional Under 18, căruia site-ul german nu i-a atribuit încă o valoare de piață, "leuții" din Bănie fac împreună 8,05 milioane de euro.
Peste Gaz Metan (7,85 milioane euro) și FC Botoșani (7,85 milioane), formații prezente în play-off!, peste Sepsi (7,8 milioane), Hermannstadt (7,25 milioane), Poli Iași (6,45 milioane), Clinceni (6,25 milioane) și Chindia (5,8 milioane).
„Vârfurile" acestei Craiova sunt Alexandru Cicâldău și Valentin Mihăilă
Doi fotbaliști de top, de care se interesează multe cluburi de afară, dar care vor rămâne foarte probabil la Craiova și sezonul viitor. Un argument solid în favoarea păstrării lor este că piața transferurilor a scăzut considerabil din cauza pandemiei de coronavirus.
Președintele Sorin Cârțu a dezvăluit în februarie că Rotaru a refuzat o ofertă de 4 milioane de euro de la Lokomotiv Moscova pentru Cicâldău: „Și au mai fost discuții de cinci, șase milioane pentru el". În cazul lui Mihăilă, cine-l vrea trebuie să bage mâna și mai adânc în buzunar: "E unul dintre cei mai valoroși fotbaliști români ai ultimilor ani".
„Mihăilă e un jucător foarte bine cotat. Are viteză, dribling în regim de viteză. Tot ce-i lipsește acum este golul, acolo trebuie să mai lucreze. Oricum, când va fi vândut va pleca pe foarte mulți bani. Peste 10 milioane de euro"
Gică Craioveanu, fost internațional, director de imagine U Craiova
Cei mai bine cotați jucători U23 de la Craiova
- 1. Laurențiu Popescu (portar, 23 de ani) - 300.000 de euro
- 2. Ștefan Vlădoiu (fundaș, 21 de ani) - 450.000 de euro
- 3. Ionuț Mitran (fundaș, 18 ani) - /
- 4. Vladimir Screciu (fundaș/mijlocaș, 20 de ani) - 575.000 de euro
- 5. Adrian Juncu (fundaș, 21 de ani) - 25.000 de euro
- 6. Vasile Constantin (mijlocaș 22 de ani) - 200.000 de euro
- 7. Alexandru Cicâldău (mijlocaș, 22 de ani) - 4.000.000 de euro
- 8. Valentin Mihăilă ("aripă", 20 de ani) - 1,300.000 de euro
- 9. Ștefan Baiaram (atacant, 17 ani) - 200.000 de euro
- 10. Luis Nițu (atacant, 19 ani) - 200.000 de euro
- 11. Andrei Ivan (atacant, 23 de ani) - 800.000 de euro
*Cifrele sunt conform transfermarkt.de
{{text}}