Ianis Hagi (21 de ani, mijlocaș ofensiv) s-a întors în Scoția, pentru a relua antrenamentele alături de Rangers, formație care tocmai l-a transferat definitiv de la Genk.
Anunțul a fost făcut de Ianis prin intermediul rețelelor de socializare. În timpul carantinei cauzate de criza COVID-19, Hagi a stat în România, alături de familie.
Ianis Hagi a revenit în Scoția // Sursă foto: Instagram @ianishagi
Întrerupt pe 11 martie, în etapa a 30-a, campionatul scoțian nu se va mai relua. Liga a anunțat deja că sezonul a fost suspendat definitiv. Cum era de așteptat, Celtic a fost declarată campioană. Echipa lui Neil Lennon, locul 1, cu 13 puncte avans față de Ianis Hagi și Rangers, a cucerit astfel al 9-lea titlu consecutiv.
Ianis Hagi, oficial la Rangers
Ianis Hagi a fost anunțat oficial ca noul jucător al celor de la Rangers. Oficialii vicecampioanei Scoției confirmă că negocierile au ajuns la final, dar contractul încă nu a fost semnat. Se așteaptă pauza de transferuri din vară.
În anunțul oficial de pe site-ul lui Rangers nu au fost trecute detalii legate de suma de transfer sau de durata contractului. Presa locală speculează că Ianis va evolua pe Ibrox în următoarele 5 sezoane.
{{text}}