Cosmin Contra (44 de ani), fostul selecționer al României, a fost invitat în această dimineață la GSP Live și a discutat, printre altele, despre cedarea lui Dinamo, club de care se interesează un grup de investitori spaniol reprezentat de Juan Jose Melero Marin.
„Am vorbit și eu cu Melero, i-am spus doar lucruri bune. Dinamo e o echipă mare, merită să fie ajutată. Ultima dată am vorbit cu el acum 2-3 săptămâni. Mi-a spus că e cineva interesat de cumpărarea lui Dinamo, dar nu mai știu nimic. Văd doar ce apare în presă.
Ar fi bine dacă investitori spanioli ar cumpăra clubul Dinamo și ar vrea stabilitate din toate punctele de vedere. Poate ar fi bine ca Melero să fie cel care va pune bazele la Dinamo în următorii ani. Lucrurile s-au împotmolit un pic, din ce am văzut. Din ce am vorbit cu el acum câteva săptămâni, mi-au spus că sunt niște investitori interesați, nu el personal (n.r. Melero)”, a declarat Contra, la GSP Live.
Cosmin Contra îl cunoaște pe Jose Melero Marin de la Getafe
Juan Jose Melero Marin, un om de afaceri ce are puternice legături cu echipa Getafe, ar fi cel care ar intermedia afacerea vânzării lui Dinamo, ibericul având rolul de a-i găsi lui Negoiță un cumpărător potent. Contra și Melero Marin s-au intersectat la Getafe în sezonul 2014-2015.
Juan Jose Melero Marin e omul care intermediază vânzarea lui Dinamo
{{text}}