Ioan Mărginean i-a fost propus lui Negoiță pentru a rezolva problemele cu jucătorii și ca să facă rost de bani în situații de criză.
Dinamo se va despărți, oficial, zilele viitoare de Florin Prunea, căruia îi expiră contractul. Au contat disensiunile fostului internațional cu Bogdan Bălănescu și antipatia suporterilor, în special a celor din PCH și din programul DDB. În plus, "câinii" l-au bănuit în ultima perioadă pe fostul portar că a agitat spiritele la echipă, acuzându-l de fiecare dată când au apărut disensiuni legate de Dinamo.
Ioan Mărginean este dorit în locul lui Prunea, fiind recomandat lui Ionuț Negoiță de mai multe persoane cu influență din fotbalul intern. Ardeleanul a fost un fotbalist important al lui Dinamo la începutul anilor '80, făcând parte din formația cu care "câinii" au jucat semifinalele CCE cu Liverpool în 1984. Chiar dacă e președintele celor de la Gaz Metan, este înscris în programele socios ale roș-albilor și a militat în ultima vreme pentru unirea DDB și ADPD ca fanii să încerce împreună să salveze clubul. Negoiță a transmis că nu-l mai interesează Dinamo și a lăsat în grija lui Bălănescu numirea unui nou manager general.
Cu Mărginean, Gaz Metan a atins cea mai bună clasare din istorie
După ce-a cochetat o perioadă cu posibilitatea de a părăsi Dinamo, Bălănescu are nevoie de un om puternic la club care să preia din atribuțiuni. Dinamo chiar e în "Groapă": niciun ban în conturi, se roagă de fani să plătească salariile restante și așteaptă o minune dinspre diverși investitori din străinătate.
"Mărginean a știut mereu să discute cu jucătorii și are capacitatea de a bate din ușă în ușă ca să facă rost de bani pentru clubul pe care-l reprezintă" a fost recomandarea făcută de oamenii de fotbalul românesc lui Negoiță și compania. În insolvență, deși și-a achitat toate datoriile de anul trecut, Gaz Metan a atins în acest sezon cea mai bună clasare din istoria de 75 de ani a clubului, după ce în sezonul precedent a terminat play-out-ul pe primul loc, în fața roș-albilor.
23 iunieeste data la care Gaz Metan, actualul club al lui Mărginean, poate ieși din insolvență
{{text}}