Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB. EXCLUSIV Un nou play-off controversat?! Gigi Becali o ține iar în viață pe Astra

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu, Costin Ștucan   —  luni, 08 iunie 2020

Cu un nou credit, Gigi Becali, patronul FCSB, o ține în prima ligă pe Astra, una dintre adversarele din play-off. Trupa din Giurgiu oricum nu mai are miză în turneul de calificare în cupele europene, din moment ce n-a obținut licența UEFA.

Pentru că aliații contează în play-off și s-a convins de asta din experiențe, Becali i-a oferit un cadou Astrei, o formație capabilă să joace rol de arbitru în lupta pentru câștigarea campionatului. Ca să obțină licența pentru sezonul următor din Liga 1, giurgiuvenii au primit acceptul lui Gigi de a amâna o datorie de 100.000 de euro.

Sunt bani pe care societatea lui Ioan Niculae i-a împrumutat de la FCSB în 2018. Becali a tot fost de acord, de atunci și până acum, să amâne datoria, un gest care le-a permis alb-negrilor să capete licența pentru sezonul aflat în curs. Conducerea Astrei e convinsă că va obține și de data aceasta dreptul de a continua în primul eșalon.

Licența pentru participarea în cupele europene a fost ratată de giurgiuveni din cauza unor datorii și din pricina neîndeplinirii câtorva criterii de infrastructură. Era vorba despre amenajarea unor puncte de prim-ajutor la stadionul propriu, o condiție pe care clubul ar fi putut-o îndeplini fără un efort mare. Dar problema principală o constituiau, oricum, datoriile, degeaba și-ar fi pus la punct infrastructura, că tot nu ar fi căpătat acceptul UEFA.


FCSB, două meciuri cu datornicii de la Astra

  • Calificarea în Europa League ar fi fost perfect posibilă, din moment ce Astra e a patra în clasamentul Ligii 1 acum, la doar două puncte în spatele FCSB, a doua clasată. 
  • Echipa lui Bogdan Andone ar fi fost chiar a doua dacă nu ar fi pierdut trei puncte la comisii tot din cauza datoriilor. Ea a fost depunctată anul trecut și a pierdut și recursul la Tribunalul de la Lausanne, deci nu mai are cum să anuleze pedeapsa.

Mai importantă este însă rămânerea în primul eșalon, adică păstrarea licenței pentru Liga 1. Ratarea acestui obiectiv ar conduce la falimentul clubului, din moment ce fosta campioană abia reușește să supraviețuiască și așa, racordată la drepturi TV de peste două milioane de euro an de an. 

Pentru ca Astra să se salveze a dat o mână de ajutor și Becali. Iar formația lui o va întâlni de două ori în play-off pe beneficiara cadoului. Liderul CFR va mai evolua împotriva giurgiuvenilor doar o dată, după ce i-a învins în tur, la Cluj, cu 2-1. 


Becali i-a mai împrumutat și a fost amendat de FRF

Becali a fost sancționat de Comisia de Disciplină a FRF în 2019, din cauza altor credite pe care i le acordase Astrei și din cauza finanțării Clinceniului, care tocmai obținuse în acel moment promovarea în Liga 1. 

Echipa din Ilfov funcționa ca un "satelit" neoficial al roș-albaștrilor, condus de Vasile Geambazi, un nepot de-ai lui Gigi. FCSB a fost amendat cu 95.000 de lei. Astra beneficiase atunci de un credit de 1,7 milioane de euro! În sezonul regulat, Astra i-a bătut de două ori pe oamenii lui Gigi, 2-1 la Giurgiu și 3-1 la București. 

+45 Foto
Gigi Becali / foto: Arhiva GSP

Dani Coman la GSP Live: „Și noi credităm Astra"

Astra a trăit din împrumuturi în sezoanele recente, deși în 2016 câștiga titlul, mergea în grupele Europa League și mai încasa milioane de euro și din vânzarea unor jucători. Becali nu e singura sursă de creditare, giugiuvenii s-au împrumutat și la conducerea proprie! 

Președintele Dani Coman a povestit la GSP Live că și el, și Petre Buduru au dat bani din buzunarele lor: „Au fost momente în care domnul Buduru a adus bani de acasă, în alte cazuri am adus eu bani. Ne recuperăm sumele acelea din drepturile TV". Cele mai recente credite pe care le-a oferit Buduru: unul de 362.000 de lei și încă unul de 669.000 de lei.

În România nu mai contează datoriile către stat

De ce Astra speră să obțină licența pentru Liga 1 deși a ratat-o pe aceea europeană? UEFA impune o condiție în plus: un club poate evolua în cupele europene doar dacă nu are datorii către stat. Astra nu s-a încadrat în criteriu, a plătit doar datoriii față de jucători și față de alte cluburi. 

„Am achitat ceea ce era de achitat, eu zic că licența pentru campionat o vom lua fără probleme. La alte cluburi sunt probleme cu mult mai mari decât sunt la Astra. Sunt echipe care nu și-au plătit jucătorii nici măcar pe ianuarie. La noi, martie e prima lună neplătită"

- Dani Coman

Pentru licență, cluburile au avut nevoie să achite înainte de 30 aprilie datoriile de până la 31 decembrie 2019. Plățile pentru anul în curs nu sunt luate în considerare. A mai existat încă o diferență: termenul de plată pentru Europa a fost 30 aprilie, data-limită de achitare a datoriilor la licențierea în Liga 1 a fost 29 mai. 

VIDEO Dani Coman: „Problemele de la Astra sunt mai mici ca la alte cluburi”

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.